147208Vizita Președintelui Gurbangulî Berdîmuhamedov s-a soldat cu semnarea celor patru acorduri de cooperare dintre Moldova și Turkmenistan. Este vorba de un memorandum de înţelegere între camerele de comerţ şi industrie din cele două state, un plan de consultări ale ministerelor de externe, un acord de cooperare în domeniul culturii şi o convenţie între guverne privind dubla impunere şi combaterea evaziunilor fiscale.

Nicolae Timofti a menționat că în urma vizitei omologului său Turkmen se vor intensifica relațiile bilaterale dintre cele două state. Președintele RM a comunicat presei că a discutat cu oficialul străin despre colaborări în domeniul energetic, educației și culturii. Mai mult, au stabilit că în perioada 2014-2015 vor fi organizate Zilele Culturii Republicii Turkmenistan în Republica Moldova şi Zilele Culturii Republicii Moldova în Turkmenistan.

La rîndul său Gurbangulî Berdîmuhamedov a remarcat că domeniul securităţii internaţionale, luptei împotriva terorismului, traficului de fiinţe umane şi droguri va fi monitorizat mai atent în viitor. Potrivit Președintelui Turkmen, interesele șefilor a fost focusată pe crearea unui coridor economico-comercial pe teritoriul Republicii Moldova, care va face legătura dintre Asia şi Uniunea Europeană.

Precizăm că Președintele Turkmenistanului, Gurbangulî Berdîmuhamedov vizitează pentru prima dată Republica Moldova. Oficialul se va afla în țară pînă mîine.

(314 accesari)