Donald TuskPreşedintele Klaus Iohannis cere ca planul prin care Marea Britanie va primi dreptul să pună restrucţii pe piaţa muncii şi în domeniul acordării de beneficii sociale să nu-i afecteze pe români. Solicitarea a fost făcută la Palatul Cotroceni, într-o întâlnire cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

La rândul său, oficialul european a spus că reuniunea de la sfârşitul acestei săptămâni este una decisivă. Riscul ruperii, din cauza dorinţei Marii Britanii de a ieşi din Uniune şi a crizei imigranţilor, este real, avertizează Donald Tusk.

Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a ajuns în România, în turneul pe care îl face în ţările membre înaintea reuniunii care începe joi, la Bruxelles. Principala temă de discuţie a fost intenţia Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că i-a cerut oficialului european ca drepturile românilor care muncesc în Regat să nu fie afectate.

„Am subliniat că pentru România este important în primul rând ca mecanismul să fie nediscriminatoriu, să aibă un caracter excepțional și cât mai limitat în timp. Aplicarea acestuia trebuie să se facă pe baza unor justificări pertinente”, a spus președintele român în conferința de presă comună cu Donald Tusk.
Discuţia vine în contextul în care Donald Tusk va propune, la Consiliul European, un mecanism care ar permite Marii Britanii să limiteze o serie de beneficii sociale pe care le acordă lucrătorilor din alte state ale UE. De pildă, indexarea alocaţiilor pentru copiii rămaşi în ţările de origine.

„Mecanismul de salvgardare cu privire la accesul la prestații sociale nu este destinat să se aplice cetățenilor UE care lucrează în acest moment în Marea Britranie. Vă asigur că propunerea cu care am venit este justă și echilibrată”, a spus președintele Consiliului European.

O altă temă pe agenda liderilor europeni este găsirea unei soluţii la criza refugiaţilor.
„Criza migrației cu care ne confruntăm acum testează Uniunea Europeană până la limită. Ceea ce s-a rupt nu poate fi reparat. Acesta este un moment critic. Dar riscul de rupere este real”, a avertizat Donald Tusk.

Președintele UE a precizat că reuniunea Consiliului European de la sfârșitul săptămânii va fi una „crucială” pentru Uniunea Europeană.

Sursa:digi24.ro

(26 accesari)