vasile-214x165Și totuși, se învîrtește! Pămîntul, vorba lui Galilei, în jurul Soarelui, și justiția moldovenească, în jurul degetului mic al Păpușarului. După cele două pamflete ale noastre, iată și un altfel de reacție din partea protagonistului Victor Orîndaș. Aflându-se la Judecătoria Centru, avocatul Asociației Apollo a fost oprit pe coridor de sus-numitul, care i-a spus că a depus cerere de abținere, și că dosarul Apollo vs. CCA, în care Păpușarul are calitatea procesuală de intervenient accesoriu, va fi transmis altui judecător, pentru că așa crede că este normal… 

Chestia asta, însă, nu ne încălzește deloc. Nu ne îmbătăm cu apă de ploaie. Ca să apelăm la un proverb neaoș, vom spune că am scăpat de dracu și am dat de tat-su! Acum atribuțiile președintelui Judecătoriei Centru sunt exercitate de însăși madama E. Palanciuc, fosta grefieră a lui Poalelungi, restanțiera și amatoarea de voiajuri exotice strasbourgiene pe banii contribuabililor, o persoană, ce să zic?, foarte, foarte apropiată, poate chiar lipită de turela lui Mihal Davîdîci de la curtea lui Plahotniuc. Anume ea – fie va examina, fie va transmite altcuiva – cererea de abținere a lui Orîndaș spre “înțeleaptă” cîntărire. Ca cetățean și ca președinte al acestei asociații nonguvernamentale, mă întreb și aici, în acest post scriptum, ceea ce mă întrebam anterior în cele două pamflete citite cu creionașul în mînă și de sumanele negre ale justiției: “Întreb, cu sentimentul că nu mă aude nimeni, cum să intri într-o instanţă de judecată în care ştii de la uşă că în capul mesei te aşteaptă un individ corupt, care a luat decizia fără măcar a lua cunoştinţă de materialele dosarului şi că această decizie este una ilegală, abuzivă, impertinentă, antisocială, antinaţională şi aşa mai departe. Şi că este aservit părţii adverse, că este slujbaşul acesteia?” Adăugăm – adică al lui Plahotniuc, intervenientul accesoriu și… principal!

Reiterez și gîndul din pasajul de mai jos: “Am şi o sugestie, în privinţa “magistraţilor” care, în mod “aleatoriu”, adică conform voinţei madamei Palanciuc, vor judeca dosarul cu pricina. Nici nu mă îndoiesc că va ajunge în “competenţa” unui raider sau a altui mameluc din lista Magnitski, iar cum noi nu avem nici o iotă de încredere în justitia lui Poalelungi şi Plahotniuc, care a privat de proprietăţi şi libertăţi oameni nevinovaţi, pe ascuns, cu dosare fabricate si chiar fără dosare, am decis să deschidem al doilea front, unul public, în care ne vom apăra cu întreg arsenalul din dotare, iar adevăratul judecator va fi poporul!”

Și punctum!

(302 accesari)