Ana UrsachiPoliticienii vizaţi în notiţele lui Ion Butmalai trebuie să fie audiaţi de oamenii legii. Asta spune avocatul familiei după ce ieri a fost publicat un mesaj al ex-deputatului care ar fi fost descoperit de poliţişti pe masa de lucru a răposatului.

În mesajul publicat pe internet şi prezentat drept ultima scrisoare a lui Ion Butmalai, ex-deputatul le cere procurorilor să-i învinuiască de moartea sa pe liderul PLDM Vlad Filat şi prim-vicepreşedintele PD, Vladimir Plahotniuc. Totodată, Butmalai scrie că la răspundere ar trebui să fie traşi foştii săi colegi de partid Valeriu Streleţ, Liliana Palihovici, Vadim Pistrinciuc şi Victor Roşca. Avocatul succesorilor lui Butmalai afirmă că toţi cei vizaţi trebuie să fie audiaţi de procurori.

„Toţi cei care sunt vizaţi în notiţele lăsate de Ion Butmalai trebuie să fie chestionaţi pentru a confirma sau infirma versiunea cu privire la complicitatea, participarea, instigarea, organizarea, executarea sau altă formă de participaţie la crimă”, afirmă Ana Ursachi

Procurorul de la Cahul care instrumentează cauza penală deschisă pentru omor refuză să comenteze solicitarea avocatului şi nici detalii din dosar nu oferă, invocând secretul anchetei.

Între timp, avocatul familiei Butmalai, Ana Ursachi, vorbeşte şi despre o mapă cu documente importante pe care ar fi păstrat-o fostul deputat şi care nu mai este de găsit după moartea sa.

„Era o mapă în care ţinea documentele pregătite pentru o conferinţă de presă pe care nu a mai reuşit să o ţină. Spunea că are nişte documente pe care n-o să le zică nimănui pentru că vroia să ne protejeze. Din cuvintele fiului ştiu că luase această mapă cu el la Cahul şi acum nu o putem găsi”, susţine avocatul.

Procurorul a refuzat să comenteze acest aspect. Avocatul familiei mai spune că ar putea cere efectuarea unor expertize peste hotarele Republicii Moldova, dacă va considera că ancheta este tărăgănată.

Ion Butmalai a fost găsit împuşcat în piept, în garajul din curtea locuinţei sale din oraşul Cahul. Alături de corpul neînsufleţit a fost descoperit un pistol deţinut legal de fostul deputat. Procuratura a deschis un dosar penal pentru omor, dar nu a exclus deocamdată versiunea unui suicid.

Sursa: jurnal.md

(105 accesari)