vasileUn prieten de pe rețeaua de socializare FB m-a telefonat aseară tîrziu și m-a întrebat dacă sunt la curent cu faptul că oamenii de bază ai lui Plahotniuc, Alexandru Tănase, președinte al Curții Constituționale și Marian Pocaznoi, președintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului se lansează în politică. Am auzit, zic, în ce privește persoana lui Tănase, e pregătit mediatic de goarnele păpușarului pentru a fi “împins” în campania parlamentară pe care o vor pierde cu un scor zdrobitor. În ce-l privește pe Pocaznoi, nu sunt la curent și nici nu cred că va fi angajat în bătălii politice, cunoscînd reputația sa îndoielnică de killer al audiovizualului, de instrument al păpușarului de închidere a televiziunilor indezirabile oligarhiei criminale a lui Plahotniuc.

Ok, zice colegul, dar la ora actuală aceștia sunt în drept să facă politică? Sigur că nu, răspund, nu le permite legea și statutul de persoane publice, obligate să păstreze echidistanța față de orice acțiune sau eveniment cu caracter politic! Mai ales că ambii sunt inamovibili, unul ca judecător, altul ca reprezentant al unei instituții apolitice! Mai mult, dacă cineva dintre ei ar comite asemenea gesturi, sunt pasibili de demisie, a fost și cazul lui Dumitru Pulbere, predecesorul lui Tănase de la CC, demis pentru o simplă declarație care nici măcar politică nu era…

Nu știu dacă ai citit aiurelile unui bloggeraș, continuă interlocutorul meu, la adresa Ambasadei SUA la Chișinău, de altfel niște aberații primitive și nefondate, care se referă la comunicatul drastic, oportun și binevenit al Exelenței sale, domnul William Moser, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Statelor Unite în Republica Moldova referitor la tentativa josnică a monstruoasei coaliții în frunte cu Plahotniuc de a închide cîteva posturi de televiziune, dar aceste inepții au fost ”tirajate”, adică distribuite pe rețeaua de socializare FB inclusiv de către acești demnitari. Hai că în cîteva clipe o să-ți trimit PROBELE prin care Pokaznoi și Tănase promovează opinii antiamericane, antinaționale, oligarhice, arătîndu-și astfel nemulțumirea pentru că americanii și europenii au intervenit prompt și nu au permis ca JURNAL TV, în primul rînd, să fie călcat în picioare de către mafia de la guvernare a lui Plahotniuc și Filat!

Trimite-mi-le, te rog, voi pregăti un subiect, sunt interesat să văd frustrările unor demnitari ca Tănase și Pocaznoi din anturajul păpușarului, mai ales că ținem minte cum, să zicem, Tănase fugea și fuge în continuare de microfonul Jurnalului ca dracul de tămîie, urîndu-l de moarte pentru că l-a deconspirat ca participant la întîlnirea secretă din bîrlogul finului lui Plahotniuc, împreună cu Poalelungi, șeful CSJ și controversatul avocat Berlinski, amicul lui Poalelungi și Timofti. Aceștia, în aceeași zi de 7 aprilie 2012, secondați de Filat, au mai participat la o întîlnire secretă la reședința prezidențială de la Condrița. Știm cu toții că nici Sașa Tănase, nici Constantin Tănase, “deontologul” românilor de pretutindeni, nu s-au solidarizat cu Jurnal TV, cu celelalte posturi închise, deși ar fi bine să ne amintim că patronul avut de la Timpul a făcut acest lucru în cazul NIT-ului! În ce-l privește pe Pocaznoi, există și o hotărîre de judecată prin care se constată irevocabil faptul că CCA-ul păpușarului condus de Pocaznoi discriminează postul de televiziune Jurnal TV. Iată că, între timp, au și venit materialele cu pricina!

1

„Ambasada SUA în Republica Moldova a dat-o în bară”/ luchianiuc.com

„Astăzi a venit un comunicat de la Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova. Iată conținutul lui: –– Ambasada Statelor Unite ale Americii este îngrijorată de excluderea bruscă a canalelor Accent TV, RTR Moldova și Jurnal TV din mai multe pachete ale operatorilor prin cablu. Aceste excluderi limitează accesul cetățenilor Republicii Moldova la diferite puncte de vedere și prejudiciază mass-media. Aceste cazuri recente par a fi continuarea unei tendințe îngrijorătoare când instituțiile mass-media dispar de pe unde din motive mai puțin transparente, așa cum s-a întâmplat în 2012 când a fost retrasă licența de emisie a canalului NIT. Nu o astfel de situație a mass media merită cetățenii Moldovei.

Credem ferm că o stare sănătoasă a mass media înseamnă reflectarea unei diversități de opinii și percepții, și permite vocilor din opoziție să fie auzite. Facem apel la autoritățile Republicii Moldova să asigure un mediu de operare echitabil și transparent în care toate instituțiile mass media pot concura cu onestitate și fără favoritism. Am râs cu plăcere când am citit acest comunicat….”

Iată și postarea cu caracter profund antiamerican, politic și lipsită de bun simț a lui Sașa Tănase de la Curtea Constituțională a Republicii Moldova:

2

E plin de ură, să știi, îmi spune colegul, și nu înțeleg cum acești indivizi finanțați de partenerii noștri de dezvoltare, în primul rînd de SUA și UE, să procedeze atît de mîrșav, atît de fățiș, fără să le fie frică de reacția ambasadei vizate! Probabil că nu mai au ce pierde, știu că după alegeri vor fi măturați de noua putere, care va face ordine în justiție și audiovizual…

Da, zic, cunosc “speța” și “specimenul”, pentru că am avut un schimb de replici cu “autorul” respectiv, unul din scribii păpușarului, tocmai referitor la postarea în cauză.

Aceasta mi-a atras atenția după ce parlamentarul PLDM, Valeriu Ghilețchi, o persoană de obicei echilibrată, a declarat public că-i plac inepțiile bloggerașului în care este bălăcărită reprezentanța americană. I-am replicat imediat, scriindu-i:

“Domnule Valeriu Ghilețchi, mie îmi repugnă acest link, pentru că indiferent de inventata gafă, atribuită pe nedrept Ambasadei SUA, grație Excelenței Sale, domnul William Moser și a Excelenței Sale, domnul Pirkka Tapiola, șeful Delegației UE în Republica Moldova, guvernarea a primit o corecție occidentală exemplară, fiind obligată să pună capăt dezmățului la care s-a dedat prin acțiunile tenebre și mereu ilegale ale oligarhului Plahotniuc. Excelențe, vă mulțumim din suflet pentru lecția deschisă de democrație și principialitate!”

În continuare, voi face publice câteva crîmpeie din acea discuție, compromisă, de altfel, de intervenția arbitrară, necuviincioasă și indecentă a scribului lui Plahotniuc. Nu intervin în textul lui scîrța-scîrța pentru că este imposibil să-l redactez, de o agramație ajunsă la suprasaturație.

“Valeriu Ghilețchi: Stimate dle Vasile Nastase, înțeleg punctul dstră de vedere, dar cred că și opinia dlui Eugen Luchianiuc face sens… apropo, dacă tot vorbim despe libertate de opinie…

Eugen Luchianiuc: Of. Faptul că JTV are un departament juridic tâmpit se ştie. Faptul că aparțin clar cui aparțin e evidentă. Care libertate?

Vasile Nastase: Domnule deputat, sunt de acord. Pluralismul de opinie se observă chiar și din aceste postări – fiecare avem opinia noastră personală, iar cei care ne urmăresc îsi fac propria opinie. Totul trebuie să fie civilizat si argumentat. Vorba aia clasică – nu sunt de acord cu punctul tău de vedere, dar sunt gata să mor ca tu să ți-l poți exprima!

Emil Gaitur: Seamănă articol plătit, rău intenționat sau chiar lipsit de rațiune. Dacă Ambasadorul dezaprobă chiar și ceea ce face șeful american al Sun Communications, cu atât mai bine

Vasile Nastase: Apropo, sunteți de acord cu inepțiile de mai sus ale oponentului? De ce departamentul juridic de la JTV este tîmpit? Adică, TÂMPÍT, -Ă, tâmpiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). ♦ Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (înv. și reg.) Tâmp (2). — V. tâmpi., după DEX! Și apoi faptul că se știe cui aparține JTV de ce e rău? Nu este mai rău că nu știm ale cui sunt celelalte posturi? Am plăcerea să discut cu oameni civilizați, nu pot și nici nu vreau însă să închid gura unor indivizi angajați care manipulează…

Emil Gaitur: Libertatea exprimării trebuie asigurată. Dar, pentru ca opinia să se bucure de respect, e nevoie de fundamentare: titlul art. dezamăgește în raport cu conținutul. Chiar mă așteptam la argumente mai credibile

Valeriu Ghilețchi: Emil, Ambasadorul SUA, din câte cunosc, a aruncat cu piatra doar în curtea autorităților, fără ca să se dea din deget conaținalului său de la SUN Communications, asta era și gafa la care s-a referit Eugen Luchianiuc…

(Domnule deputat, nu v-am spus asta în cadrul discuției, dar chiar este jenant să completați inepțiile scribului lui Plahotniuc. De unde știți că Ambasada nu a discutat inițial cu SUN TV? Știți care e realitatea? A discutat! Și a înțeles că de fapt nu ei sunt de vină, au fost forțați de către cumătrul DVS., de guvernare, Plahotniuc, să recurgă la sistarea Jurnal TV. Știți cum? Prin șantaj! Dacă nu închideți Jurnal TV, vă trimitem CNA, CCA, Fiscul, Procuratura și celelalte instituții private ale Păpușarului și Contrabandistului! V.N.)

Valeriu Ghilețchi: Emil, eu nu cred că-i satiră ce este în titlu, autorul consideră că Ambasada a dat-o în bară prin comunicatul său, pentru că în loc să ia legătura cu cei de la SUN Communications, care sunt cetățeni americani, Ambasada face apel către autoritățile RM…

(Reiterez: Domnule deputat, nu v-am spus asta în cadrul discuției, dar chiar este jenant să completați inepțiile scribului lui Plahotniuc. De unde știți că Ambasada nu a discutat inițial cu SUN TV? Știți care e realitatea? A discutat! Și a înțeles că de fapt nu ei sunt de vină, au fost forțați de către cumătrul DVS., de guvernare, Plahotniuc, să recurgă la sisstarea Jurnal TV. Știți cum? Prin șantaj! Dacă nu închideți Jurnal TV, vă trimitem CNA, CCA, Fiscul, Procuratura și celelalte instituții private ale Păpușarului și Contrabandistului! V.N.)

Eugen Luchianiuc: Vasile Nastase o zic în cunoștință de cauză. Sinonimele enunțate pot fi atribuite pe deplin juriștilor jurnaluilui.

Emil Gaitur: ??? Rigori standard? Plătit? wtf? Ești specialist în blogging sau comunicare?

Vasile Nastase: Domnule deputat Valeriu Ghilețchi, nu stiu de ce vă întreb pe DVS., dar răspunde, în supliciu, cineva cu denumire și desinență ostentativă IUC! Sper că nu e un pseudonim? Dacă nu doriți să vă pronunțați asupra faptului că individul cu desinența IUC toarnă zoi peste oameni pe care nici măcar nu-i cunoaște, mă retrag din această discuție cu DVS., acoperită cu dejecțiile unui sconcs cu desinența IUC din țarcul de sconcși cu papioane de lacheu al Păpușarului! Dumnezeu să vă binecuvînteze pașii!

(E bine de știut că în solda oligarhiei lui Plahotniuc se regăsesc o duzină de indivizi care-și zic bloggeri, niște epave agramate de soiul lui Galbur, Luchianiuc, Călin, Gandrabur, etc., menite să discrediteze orice persoană indezirabilă păpușarului, să distragă atenția de la subiecte și teme majore, să facă putoare de sconcs pe rețelele de socializare și la multiplele instituții de propagandă ale oligarhului. V.N.)

Eugen Luchianiuc: Sunteți un dicriminator trist o zi bună.

Emil Gaitur: Eugen, nu știu intenția ta inițială, poate a fost bună. Dar, asupra la ceea cum ai scris articolul planează dubii de neprofesionalism/rea-credință. Iar ce ai scris aici, demonstrează nivelul tău de cultură și civilizație . – welcome in USSR. Nu-mi pot consuma energia în așa manieră de comunicare. Rămâne să sper că am învățat cu toții câte ceva din mini-lecția asta. Succes

Valeriu Ghilețchi: Stimați prieteni, Eugen Luchianiuc, Vasile Nastase, Emil Gaitur, pe de-o parte, mă bucur că o simplă recomandare a unui link, care mi s-a părut relevant, a stârnit aceste discuții, pe de altă parte însă, regret că pe alocuri se produc anumite derapaje… Dle Vasile, deși nu sunt de acord cu unele lucruri, totuși nu aș vrea să fiu în rol de judecător; atât timp cât nu se trece peste limită, prefer să ne conducem de principiul biblic ”fiecare răspunde pentru păcatele sale”… O zi bună tuturor!

Vasile Nastase: Domnule Valeriu Ghilețchi, vreau să vin si eu cu o pildă, una dintre cele mai înțelepte, în viziunea mea, cu Iisus, care a zis:”Împărăția cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânță bună în țarina lui. Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmașul lui, a sămănat neghina între grâu și a plecat.

Când au răsărit firele de grâu și au făcut rod, a ieșit la iveală și neghina. Robii stăpânului casei au venit și i-au zis:”Doamne, n-ai semănat sămânța bună în țarina ta? De unde are dar neghina?” El le-a răspuns: “Un vrăjmaș a făcut lucrul acesta.”Și robii i-au zis:”Vrei dar să mergem s-o smulgem? “Nu, le-a zis el, ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeți și grâul împreună cu ea. Lăsați-le să crească amândouă împreună până la seceriș; și la vremea secerișului, voi spune secerătorilor:”Smulgeți întâi neghina și legați-o în snopi , ca s-o ardem, iar grâul strângeți-l în grânarul meu.” Matei 13:24-30.

Așa vom face, domnule deputat! Dumnezeu să ne lumineze mințile!

Valeriu Ghilețchi: Foarte bună pildă Dle Vasile… doar că avem nevoie de răbdare până la ”seceriș”, apoi avem nevoie de un bun discernământ, nu tot ce ni se pare grâu este grâu și invers, nu tot ce ni se pare neghină este neghină… pe de altă parte, ideea exprimată aici de Iisus se referă la faptul că secerișul este sfârșitul veacului și doar atunci va fi adevărata separare a grâului de neghină… în alt loc ap Pavel zice: „De aceea, să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric şi va descoperi gândurile inimilor. Atunci, fiecare îşi va căpăta lauda de la Dumnezeu.” (1 Corinteni 4:5)

Vasile Nastase: Din descifrarea pildelor din Evanghelii aflăm că „Domnul explică această pildă ucenicilor în linii mari. El explică cine este Semănătorul, cine este vrăşmaşul, pe cine reprezintă “grâul” şi “neghina”, spune că evenimentele cu care se va sfârşi această lume rea sunt numite “seceriş”, dar aparent lasă neexplicat cine sunt îngerii trimişi, ce reprezintă cuptorul aprins şi scrâşnirea dinţilor.” Eu însă tratez pilda prin extensie, pentru că măreția Bibliei, CARTEA DE CĂPĂTÎI A OMENIRII, rezidă tocmai în posibilitatea de a gasi, în afară de înțelesul teologic consacrat, noi dimensiuni ideatice, noi sensuri și înțelesuri ce depăsesc poate condiția dogmei. Într-un fel, parcurgerea abisului de la un capăt pînă la altul, care nu există, îți oferă timpul si spațiul necesar unor meditații în care efemerul se confundă cu veșnicia.”

Colegul mi-a promis că va citi discuția de mai sus, iar eu i-am mulțumit pentru materia primă ce mi-a servit drept punct de plecare pentru acest editorial. Oricum, e bine să urmărim pînă unde va ajunge această răzvrătire fără precedent a unor reprezentanți ai monstruoasei coaliții în frunte cu Plahotniuc și Filat, care au decis să facă politică contrar legii și bunului simț! Este incredibil cum acești slujitori ai oligarhiei nu s-au putut abține, lăsînd pe seama sconcșilor păpușarului turnatul dejecțiilor peste Ambasadă! Frustrarea, ura lor incomensurabilă că postul de televiziune Jurnal TV, care face lumină și deconspiră fărădelegile guvernanților corupți nu a fost interzis, a reușit să reziste dezmățului banditesc, în primul rînd datorită publicului spectator și partenerilor noștri de dezvoltare, au fost atît de mari, încît le-a luat mințile și i-a transformat în distribuitori de servici ai unor nulități agramate și angajate să facă duhoare pe rețelele de socializare și în alte spații publice la care au acces nelimitat. Această campanie bine regizată mă duce spre gîndul că inepțiile bloggerașului pedestru au fost comandate de către șeful oligarhiei criminale, el fiind și beneficiarul final al atacului raider asupra presei. Solidarizarea unor oameni de bună credință, exceptînd condiția de deputat PLDM, a domnului Ghilețchi, abținerea de la votul din Comisia parlamentară de specialitate a lui N. Juravschi și a doamnei Maria Ciobanu în problema oportunității demiterii CCA-ului compromis și aservit, mă întristează profund și ireparabil…

Vasile Năstase

P.S. Nici nu terminasem de scris editorialul, cînd primii un nou semnal de la colegul meu, însoțit de un comentariu pe care doar îl reproduc alături de noua operă politică a lui Tănase.

“Dacă cineva în doar trei zile se ia de doi ambasadori ai Statelor Unite, se vede clar că servește alte interese și valori decît cele occidentale!”

Ce să zic? Concluziile vă aparțin!

(354 accesari)