Platforma DA, semnal de alarmă în legătură cu mai multe privatizări: „E un paravan după care se ascunde un furt major”

Platforma DA este profund îngrijorată de intenţia actualei puteri de a întreprinde mai multe privatizări extrem de contradictorii. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă.

În context, vicepreşedintele Platformei DA, Alexandru Slusari a spus că Platforma DA este „indignată de lipsa de transparenţă şi inconsistenţa justificării procedurilor de privatizare organizate de actualul regim mafiot. Concursurile de înstrăinare a întreprinderilor de stat sunt dubioase şi nu contribuie la eficientizarea managementului întreprinderilor”.

Totodată, Alexandru Slusari a menţionat că aceste privatizări sunt parte a unui proces de falimentare artificială a întreprinderilor cu capital public: „După privatizarea controversată a companiei Air Moldova, Platforma DA a examinat cu mare atenţie eventualele privatizări ale unor întreprinderi importante care sunt preconizate pentru perioada următoare, octombrie-noiembrie 2018. Statul propune spre vânzare 85 la sută din acţiunile întreprinderii „Gara Nord”, iar preţul stabilit este puţin de peste 18 milioane de lei. Este total inexplicabil de ce este nevoie de privatizat această întreprindere, dacă este profitabilă”.

„O altă întreprindere supusă privatizării este Tutun-CTC. În acest caz sunt mari şi multe semne de întrebare, deoarece întreprinderea este una strategică. Statul propune privatizarea companiei doar cu o sumă de 165 milioane de lei. Atenţionăm că anul trecut Tutun-CTC a avut un profit net de aproape 13 milioane de lei. Din punctul nostru de vedere nu există nicio justificare în privinţa necesităţii privatizării acestei companii. Preţul propus este unul derizoriu”, a mai spus Alexandru Slusari.

„Privatizările abuzive aduc prejudiciu nu doar bugetului statului, dar şi fiecăruia dintre noi”, a menţionat secretarul general al Platformei DA, Chiril Moţpan.

De asemenea, în cadrul conferinţei de presă, reprezentanţii Platformei DA au cerut „imperios guvernului Plahotniuc-Filip să renunţe la privatizări şi concesionări absolut nemotivate şi dubioase”.

Vicepreşedintele Platformei DA, Liviu Vovc, a spus că „nu mai este un secret că PD în colaborarea cu Şor şi Dodon sunt preocupaţi doar de scheme. Înainte de alegerile parlamentare din 2019, ei planifică o nouă schemă – să fure ce a mai rămas. Nu este admisibil acest lucru, trebuie să punem presiune pentru ca acest lucru să nu se întâmple”.

„Sub acest paravan, adică privatizările, se ascunde un furt major. Se urmăreşte ca cele mai bune întreprinderi să fie cumpărate la un preţ mic. Este evident că guvernarea, anticipând propria prăbuşire, încercă prin multiple scheme criminale să se îmbogăţească rapid”, a punctat Alexandru Slusari.

Sursa:jurnal.md

(112 accesari)

Related Posts

Recomandat

În Republica Moldova a fost declarată stare de urgență în sănătate publică: acces la evenimente doar cu test negativ sau certificat de vaccinare

Politic

Șeful adjunct al IGP și cel al INI au demisionat: Anunțul Poliției

Politic

Decizia de ultimă oră a Parlamentului: Șefii de la CNPF, CC, ANRE și CA și-ar putea pierde funcțiile

Politic

Blocul comuniștilor și socialiștilor își desemnează candidații la CEC

Social

Camion cu 250 de cutii de țigări de contrabandă ascunse în nisip: orașul Hâncești – destinația finală

Economic

Din nou s-au scumpit carburanții: prognoze pesimiste

Nu există comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *