Miting 3 mai PMANPlatforma Civică Demnitate și Adevăr va organiza un nou miting de protest în viitorul apropiat, iar data și locul desfășurării manifestației urmează a fi anunțate săptămâna viitoare.

Potrivit avocatului Andrei Năstase, membru al Platformei DA, detaliile în privința viitoarei manifestații urmează a fi anunțate într-o conferință de presă ce se va desfășura marți, întrucât deocamdată nu au fost puse la punct toate detaliile.

Avocatul a invocat unele piedici pe care partidele de la guvernare vor să le pună pentru a împiedica o nouă manifestație.
„Data exactă, ora şi locul o să le anunţăm marţea viitoare, într-o conferinţă de presă. Realizarea unui protest necesită mai multe eforturi pentru încadrarea în norma legală.

Partidele SRL-uri au ocupat PMAN pentru mai mult timp înainte, au transformat-o într-o moşie. Dacă am avea un stadion, o arenă, am merge acolo, dar nu avem unde. Aşa că acum facem demersuri, iar marţi vom veni cu un apel către cetăţeni în care vom anunţa ora, data şi locul următorului protest”, a precizat avocatul Andrei Năstase, membru al Platformei DA, în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră”, la Jurnal TV.

La precedenta manifestație organizată de Platforma DA, pe 3 mai, au participat în jur de 50 de mii de persoane. Revendicările acestora nu au fost însă ascultate de către guvernare, iar cetățenii își doresc din nou să iasă în stradă, a mai precizat Andrei Năstase.

Sursa:independent.md

(92 accesari)