11.3 C
Chișinău
sâmbătă, septembrie 25, 2021

Platforma DA: Guvernarea inventează noi impozite absurde şi nejustificate pentru cetăţeni

Must read

Comentarii recente

Guvernarea de la Chişinău vine cu noi proiecte de lege care ar împovăra cetăţenii, care deja sunt obligaţi timp de 25 de ani să returneze miliardul furat din sistemul bancar, prin introducerea taxei pentru prestarea serviciilor de telefonie fixă şi mobilă, internet şi televiziune, comunică Platforma DA.

După furtul miliardului de dolari, guvernanţii au adus ţara într-un colaps economic, iar acum caută tot felul de noi metode de a acumula bani în bugetul statului, susţine secretarul general al Platformei Demnitate şi Adevăr, Chiril Moţpan. Acestuia i se pare straniu faptul că autorităţile găsesc aceşti bani, nu prin investigarea hoţiilor săvârşite de-a lungul timpului, ci prin inventarea diferitelor taxe şi impozite care cad tot pe umerii cetăţenilor Republicii Moldova. De data aceasta, cei de la guvernare au „inventat” o nouă împovărare pentru cetăţeni, introducând taxa pentru prestarea serviciilor de telefonie fixă şi mobilă, internet şi televiziune.

„În anul 2000 în legislaţia Republicii Moldova a apărut un impozit special, neprevăzut de Codul Fiscal, în valoare de 2,5 la sută din venitul obţinut din vânzările aferente prestării serviciilor de telefonie mobilă, calificat în acea perioadă drept o „taxă de lux”, şi timp de 17 ani a fost achitat de operatorii serviciului în cauză”, se arată într-un comunicat al Platformei DA.

Potrivit sursei citate, odată ce telefonia mobilă nu mai reprezintă un lux pentru Republica Moldova, această taxă anacronică ar trebui să fie anulată. Totuşi, guvernarea care şi-a capturat propriul stat, demult nu se mai ghidează în activitatea sa de logica elementară, de interesele businessului şi ale cetăţenilor, a precizat vicepreşedintele Platformei DA, Alexandru Slusari.

„În prezent, autorităţile promovează cu insistenţă o idee absolut năstruşnică privind introducerea unei taxe pentru prestarea serviciilor de comunicaţii electronice în valoare de 1,5% din veniturile lunare de vânzări pentru toţi furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice, adică, pentru prestatorii serviciilor de telefonie fixă şi mobilă, de internet şi de televiziune. După un proces îndelungat de jefuire a propriului popor, de aplicare făţişă a genocidului social, clica mafiotă consideră că a avea acces la telefonie, internet şi televiziune reprezintă un lux pentru cetăţenii noştri, care sunt obligaţi să plătească taxe şi impozite insuportabile”, se mai arată în comunicat.

Astfel, Platforma DA consideră că intenţia regimului Plahotniuc de a introduce aceste noi taxe absurde ar fi absolut nejustificată. Mai mult decât atât, în loc să impoziteze toate tranzacţiile cu off-shore-urile, să introducă un impozit real de lux şi să aplice măsuri complexe privind detenebrizarea economiei, regimul mafiot vine să majoreze povara fiscală pentru businessul mic şi mijlociu din domeniul inovaţional, care asigură zeci de mii de locuri de muncă, consideră Platforma DA.

Prin urmare, introducerea acestei taxe ar putea duce la monopolizarea economiei, întrucât, unii operatori mici şi mijlocii din domeniul serviciilor electronice ar putea să nu reziste în concurenţa cu întreprinderile mari, iar în final cei care vor fi afectaţi de asta vor fi consumatorii care se vor trezi cu facturi mai mari.

„Autorităţile din nou au încălcat flagrant procedura expertizei transparente în procesul de promovare a proiectului actului normativ privind introducerea taxei respective, deoarece a fost ignorată Hotărârea Guvernului nr. 1230 din 24.10.2006, care prevede că anterior emiterii actului legislativ/normativ se va efectua analiza impactului de reglementare, în baza evaluării costurilor şi beneficiilor pentru societate şi mediul de afaceri. Faptul dat, însă nu a fost efectuat de către Ministerul Finanţelor. Mai mult ca atât, acest proiect important este promovat fără discuţii publice şi în perioada de vacanţă”, au specificat membrii Platformei DA.

Astfel, Platforma DA solicită autorităţilor să retragă necondiţionat acest proiect de lege şi să anuleze aşa-zisa taxă de lux pentru serviciile de telefonie mobilă, venind cu un apel şi către societatea civilă şi partenerii de dezvoltare să se implice cu expertiza impactului acestei taxe aberante asupra businessului şi consumatorilor.

Maria Maevschi

Sursa:epochtimes.ro

 

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri