Plahotniuc pune cruce pe Acordul de Asociere? „Vom revizui prioritatea reformelor, dar NU potrivit acordurilor externe”
Guvernarea de la Chișinău pune cruce pe Acordul de Asociere semnat cu Uniunea Europeană. Cel puțin asta a dat de înțeles „coordonatorul” coaliției de guvernare, Vladimir Plahotniuc. După rezoluția extrem de dură votată ieri de Parlamentul European, șeful PD a declarat că guvernarea va revizui reformele, dar „nu neapărat în conformitate cu acordurile externe”.
„În perioda următoare, vom revedea reformele aflate în implementare. Ele toate vor fi duse la bun sfârșit, doar că nu le vom prioritiza reieșind deja din nevoile principale ale oamenilor și nu neapărat reieșind din condiționalitățile diferitor acorduri, așa cum a fost până acum”, a spus Plahotniuc.
Totodată, Plahotniuc a dat vina pe liderii opoziției proeuropene, Andrei Năstase și Maia Sandu, pentru rezoluția dură votată ieri de Parlamentul European și susține că guvernarea de la Chișinău „a implementat reforme grele” în ultimii ani.
„Toate reformele complicate de până acum nu au avut ca scop doar pentru a îndeplini angajamentele în fața partenerilor externi, dar pentru a moderniza RM. Acolo (în Parlamentul European), un grup parlamentar care susține politic Platforma DA și PAS a decis că moldovenii nu mai trebuie să beneficieze de bani”, a declarat Plahotniuc la briefingul PD, după ce s-a lăsat așteptat aproape o oră de jurnaliști.
Totodată, liderul PD consideră că rezoluția Parlamentului European „nu a fost votată de un consens larg”.
„În realitate, această rezoluție nu-și va atinge scopul cinic urmărit de Andrei Năstase și Maia Sandu”, a mai spus Plahotniuc.
Parlamentul European a votat ieri o rezoluție prin care a condamnat anularea alegerilor din Chișinău și a îndemnat Comisia Europeană să amâne orice plăți prevăzute de asistența macrofinanciară până la scrutinul legislativ. În același timp, europarlamentarii au solicitat suspendarea sprijinului bugetar pentru Republica Moldova.
Printre altele, Parlamentul European își reiterează îngrijorarea cu privire la concentrarea puterii politice și economice în mâinile unui grup restrâns de persoane, anchetarea insuficientă a fraudei bancare din 2014, pluralismul limitat al mijloacelor de informare în masă, dar și asupra altor subiecte.
Sursa:jurnal.md
(235 accesari)
– ÎI ACRĂ POAMA! STRÂMBĂ DIN NAS „VULPOIUL” PLAHOTNIUK, CA VULPEA DIN FABULĂ, DUPĂ CE BRUXELUL A SUSPENDAT ASISTENȚA FINANCIARĂ PENTRU MOLDOVA
– Da-n viața mea n-o să mănânc așa poamă acră, chiar de-o să mi-o deie cineva „na șaru”, adică pe degeaba! Și apoi și dinții îmi străpezesc, că trebuie să merg zilele acestea la dentist. C-am așa se văicărea, „vulpoiul” Plahotniuk, după ce Bruxelul a suspendat asistența pentru Moldova, țara capturată de el. Aaa! Că dentistul oligarhului între timp este pe cale să se mute la Moscova? Asta-i altă zeamă de pește, cum
spunea nu chiar demult analistul cela politic pupincurist.
Se pare, că capul mafiei moldovenești, oligarhul uzurpator, fățarnic, viclean și minciunos Plahotniuk a împuțit de-a binelea brânza cu Bruxelul și în perioada ce urmează se va orienta tot mai mult spre Moscova. Parlamentul European a adoptat la 5 iulie, cu 343 de voturi, Rezoluția privind suspendarea asistenței macrofinanciare pentru Republica Moldova. Motivul este nerespectarea de către autoritățile de la Chișinău, „coordonate” de oligarh, a precondițiilor politice stipulate în acordul dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova.
Ce vroia totuși, piticul fățarnic și minciunos în chiloți blindați? Să captureze întreaga Uniune Europeană, așa cum a capturat Moldova? Sau poate vroia să creieze în Moldova un „bantustan” aparte și încă pe banii Bruxelului? Ce vroia poate ne va spune-o vreodată în fața tribunalului, dar moldovenii nu vor să trăiască în „bantustan”, nu vor să li se
invalideze votul, nu vor să le fie manipulat votul prin noul sistem de vot mixt, să fie furați de lepădături á la „fenomenul” de Orhei Ilan Șor, etc.
Numai doar la o zi de la adoptarea Rezoluției Parlamentului European despre suspendarea asistenței financiare pentru Republica Moldova presa pupincuristă capturată de oligarhul uzurpator, fățarnic, viclean și minciunos Plahotniuk și în primul rând Publika.md, dar și Timpul.md, Adevărul.ro, Ziarul Național, Săptămâna.md, etc, sare în apărarea regimului autoritar și mafiot Plahotniuk, întrecânduse între ei în
debitarea a tot felul de minciuni pentru înălbirea imaginii beștelite a uzurpatorului și justiției lui corupte.
Sergiu Sârbu, unul din subalternii și pupincuriștii cei mai fideli ai capului mafiei moldovenești, oligarhul uzurpator, fățarnic, viclean și minciunos Plahotniuk ne spune, cum că nici mai mult și nici mai puțin, da „Rezoluţia UE nu este împotriva guvernării, ci împotriva oamenilor”. Mă tem că-l voi dezamăgi destul de serios pe „tânărul” pupincurist al
oligarhului fățarnic și minciunos Plahotniuk, dar Rezoluția Parlamentului UE este în primul rând împotriva șefului lui, cap de mafie Plahotniuk, împotriva gașcăi lui de mafioți autointitulată „Partidul Democrat”, din care face parte și el însuși, Sergiu Sârbu și împotriva regimului Plahotniuk în totalitate.
Apropo, tânărul mafiot Sergiu Sârbu este vicepreședinte al Parlamentului Capturat al Republicii Moldova. În calitatea sa de vicepreședinte al Parlamentului Capturat al Republicii Moldova Sergiu Sârbu le-ar fi spus partenerilor care vin în vizită la Parlament, că PD nu are nicio atribuție la decizia instanței privind invalidarea alegerilor și că, în campanie,
formațiunea a „lucrat din greu” pentru Andrei Năstase. Desigur, „tânărul” Sergiu a avut de la cine învăța, deoarece acum vreo câțiva ani în urmă șeful lui de partid, capul mafiei moldovenești, oligarhul uzurpator, fățarnic, viclean și minciunos Plahotniuk promitea același lucru, adică că
în campania prezidențială va lupta din greu pentru Maia Sandu.
Jurnalistul pupincurist și redactor-șef adjunct al revistei „Săptămîna” Constantin Olteanu îi ține tonul guvernării mafiote și invalidatoare de vot popular și spune că cică mai grav pentru Republica Moldova ar fi fost, dacă
Fondul Monetar Internaţional ar fi adoptat o asemenea decizie. „Asta ar fi însemnat punct pentru multe dintre relaţiile pe care le avem cu toţi donatorii, cu toţi partenerii de dezvoltare. Aceasta ar fi însemnat nişte
consecinţe destul de grave pentru Republica Moldova”. În opinia jurnalistului pupincurist Constantin Olteanu, dacă Parlamentul European ar fi solicitat o opinie mai proaspătă a celor pe care îi face responsabili de situaţia creată,
adică pe mafioții în frunte cu capul lor, oligarhul uzurpator, fățarnic, viclean și minciunos Plahotniuk ar fi fost cu totul alt deznodământ. Mă îndoiesc tare că prezenţa exponenţilor puterii capturatoare de țară de tip mafiot de la Chişinău la şedinţa Parlamentului European sau în ajun ar fi adus în sală mai multe altfel de voci decât cele care au vorbit la şedinţă.
Întâmplarea a făcut că înainte de 1995 în cantina Tipografiei Centrale din vecinătatea Casei Presei m-am „înhățat” oarecum cu acest pârț mic de statură cu nas coroiat, dar foarte „bătăios” Constantin Olteanu, pe atunci jurnalist
la Săptămâna, alături de Vsevolod Ciornei și avându-l ca redactor șef tot pe actualul maiestrul în arta pupincurismului Viorel Mihail. Erau alte timpuri și obiectul lor de muncă pe atunci era fundul actualului proaspăt cetățean român Petru Lucinschi. Nu se putea de discutat atunci mai bărbătește cu pârțul bătăios Constantin Olteanu, deoarece riscam să-mi pierd serviciul, dar țin minte că aceasta explica foarte argățos, că la pensii contribuie și mama lui. De la ce ne-am „înhățat” atunci numai țin minte, dar am înțeles că acel pârț mic și argățos, pupincurist viteaz este gata să facă orice în apărarea obiectului lui de muncă, adică la vremea ceea a fundului președintelui
Parlamentului, șmecherului Petru Lucinschi.
Ambasadorul UE și ambasadorii statelor membre UE la Chișinău s-au întâlnit la 6 iulie cu prim-ministrul Pavel Filip și membri ai guvernului pentru a-l informa asupra poziției UE după invalidarea alegerilor pentru primăria Chișinău.
Ambasadorii europeni au reiterat mesajele transmise de Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politică de Apărare, Federica Mogherini, și Comisarul pentru Vecinătate și Negocieri de Extindere, Johannes Hahn, în declarația lor
comună, precum și îngrijorările prezente în capitalele statelor membre provocate de faptul că decizia de invalidare și modalitatea cum a fost luată privează cetățenii Chișinăului de primarul ales democratic la data de 3 iunie 2018.
Prim-ministrul Pavel Filip, asemenea unui călugăr resemnat si-a strâns cuvios palmele la piept sub bărbie, bolborosind cuvios sub nas rugăciunea către dumnezeul lui de toate zilele, capul mafiei moldovenești, oligarhul uzurpator,
fățarnic, viclean și minciunos Plahotniuk. Îl va auzi oare atotputernicul stăpân al țării Moldovei? Foarte puțin probabil. Asemenea marelui Cezar de altă dată, micul pârț în chiloți blindați va mormăi pe sub nas a lihamete celebra frază: „Zarurile au fost aruncate!”
Ultimul schelălăit al călugărului cuvios Pavel Filip cu palmele strânse la piept sub bărbie ne spune minciuna preluată de la boss-ul său, capul mafiei Plahotniuk,
cum că „banii din asistenţa macrofinanciară erau destinaţi pentru alimentaţia copiilor din şcoli şi grădiniţe şi pentru salariile celor din educaţie!” Noi îi răspundem, ca după prejudiciul adus societății prin invalidare pe motiv derizoriu a votului chișinăuienilor la ultimele alegeri locale să ia bani de la judecătoarea coruptă și îndobitocită Rodica Berdilo (Berdilă?) și șefii ei grași ca șobolanii,
hrăniți de mafia lui Plahotniuk. Închisoare și muncă pentru judecătoarea Rodica Berdilo (Berdilă?) și șefii ei corupți va compensa cât de cât răul adus de ei și va contribui la alimentaţia copiilor din grădiniţe şi şcoli, dar şi la majorarea salariilor angajaţilor din educaţie.
*** 08.07.2018