8.3 C
Chișinău
vineri, septembrie 24, 2021

Piersic a devenit cetăţean moldovean!

Must read

Comentarii recente

RTEmagicC_10-piersic-suparatVLAD4595.jpgPe Florin Piersic (78 de ani) îl leagă multe amintiri de fraţii noştri de peste Prut. A legat strânse prietenii, în copilărie, la Cernăuţi, unde şi-a petrecut prima parte a vieţii, alături de tatăl său, de profesie medic veterinar. A simţit că a lăsat o parte din inima sa peste graniţă, că aparţine întrucâtva acelor meleaguri, devenite ucrainene, iar de curând a obţinut şi cetăţenia modovenească.

La mai bine de un an după ce preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a emis decretul prin care artistului urma să i se acorde cetăţenie moldovenească, formalităţile au fost întocmite, iar îndrăgitul actor român a fost invitat să depună jurământul de credinţă.

Ieri, în jurul prânzului, în cadrul unei ceremonii restrânse, de faţă cu ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Florin Piersic a rostit un discurs emoţionant, din care nu au lipsit amintiri despre părinţii săi originari din Bucovina.

«Acei oameni fac parte din sufletul meu»

Astfel, Florin Piersic are acum dublă cetăţenie, română şi moldovenească, şi urmează să primească actele care să demonstreze apartenenţa şi la statul vecin: “M-a impresionat mereu căldura cu care m-au primit oamenii acolo. Sunt formidabili. Am decis în urmă cu un an să solicit cetăţenia moldovenească pentru că-i simţeam pe oamenii aceia ca făcând parte din sufletul meu”, a povestit actorul la jumătate de oră după ceremonie, care apoi a conchis: “Părinţii mei sunt originari din Bucovina: mama din Valea Seacă, iar tata – din Corlata. Am crescut la Cernăuţi, unde părintele meu lucra ca medic veterinar”.

«Sora mea de 15 ani s-a înecat în Prut şi are mormântul la Cernăuţi»

Ieri, la Liceul Mihai Viteazul, Florin Piersic le-a dezvăluit elevilor o dramă care l-a marcat pe viaţă: “La Cernăuţi mi-am lăsat o parte din suflet. Mi-o amintesc pe mama, în curtea Bisericii Sf. Paraschiva din Cernăuţi aruncându-se pe sicriul surorii mele de 15 ani, înecată în Prut. Încercase să-şi salveze colega de bancă, Doina Puha. Aceasta din urmă trăieşte şi acum. Eu aveam doar şapte ani şi imaginea mamei mele încercând să o ia în braţe pe Lucica întinsă în sicriu mi-a marcat viaţa”, a povestit actorul cu lacrimi în ochi.

sursa: libertatea.ro

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri