download (3)Peste 300 de reprezentanți mass-media din Federaţia Rusă au fost decorați de președintele Vladimir Putin pentru „relatarea obiectivă a evenimentelor din Crimeea”. Un decret în acest sens a fost semnat pe 22 aprilie, dar documentul nu a fost făcut public. 

Potrivit decretului, reprezentanții mass-media sunt decorați pentru „profesionalism înalt și obiectivitate în relatarea evenimentelor din Crimeea”, notează pubicația Vedomosti.ru. Reprezentanții din cadrul serviciului de presă al liderului de la Kremlin au precizat că acest ordin nu a fost făcut public.

Potrivit unor surse, au fost decorați peste 300 de jurnalişti, inclusiv 90 de corespondenți.

Funcționarul susține că numărul celor decorați este fără precedent, întrucât în 2008, după evenimentele din Osetia de Sud, președintele de atunci, Dmitri Medvedev, a decorat 11 jurnaliști.

Distincțiile de stat au și o componentă materială. Potrivit legislației ruse, cetățeni care au fost decorați pentru realizări şi merite deosebite beneficiază de un supliment lunar la pensie (de la 330 până la 415% la pensia de bază).

sursa: jurnal.md

(162 accesari)