24.4 C
Chișinău
marți, 28 iunie, 2022

Pedeapsa cu moartea, introdusă în Belarus. Cine riscă să fie împușcat potrivit noilor amendamente promulgate de Lukașenco

Must read

Comentarii recente

Alexandr Lukașenko a promulgat amendamentele la Codul Penal al Belarusului. În conformitate cu acestea, actele de terorism vor putea fi pedepsite cu împușcarea. Modificările vor intra în vigoare pe 29 mai 2022, scrie newsmaker.md

Potrivit noilor amendamente, a fost extinsă lista infracțiunilor pentru care este posibilă pedeapsa supremă:

– acte de terorism față de reprezentantul unei țări străine sau a unei organizații internaționale;

– act de terorism internațional;

– act de terorism săvârșit de o grupare organizată, cu utilizarea energiei atomice sau a substanțelor radioactive, chimice sau biologice, care au provocat moartea a cel puțin un om;

– uciderea unui funcționar de stat sau public, săvârșită în legătură cu activitatea sa de stat sau publică cu scopul influențării asupra adoptării deciziilor.

De asemenea, vor putea fi pedepsite cu moartea persoanele care pregătesc astfel de infracțiuni sau comit tentative în acest sens, chiar dacă acestea au eșuat. Anterior, amendamentele au fost adoptate de deputații de la Minsk și aprobate de Consiliul Republicii.

Portalul Nastaoyasheya Vremya scrie că amendamentele ar avea legătură cu „partizanii de la calea ferată”, care desfășoară acțiuni de blocaj al căii ferate, pentru a sabota transportul echipamentelor militare.

Comitetul belarus de la Helsinki, activiștii pentru drepturile omului de la Centrul „Viasna”, precum și grupul de activiști împotriva pedepsei cu moartea au publicat o declarație prin care califică drept inadmisibilă lista infracțiunilor pentru care este prevăzută pedeapsa cu moartea.

De menționat că Belarus este singura țară din Europa care practică pedeapsa cu moartea.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri