Banca socialaPe blogul cetățeanului Igor Dodon, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, găsim o serie de documente ce fac lumină asupra modului în care bandiții au jefuit una dintre cele trei bănci devalizate, și anume Banca Socială. Din primele observații, tragem concluzia că la actul de dezmăț a participat si reprezentanta Băncii Naționale a Republicii Moldova, dar și unele societăți apropiate de Păpușar și Contrabandist.

Suntem curioși să aflăm dacă așa-zisele instituții ale statului s-au autosesizat, au început verificarea faptelor invocate în documente, sau déjà sunt preocupate să afle cine sunt autorii care au comis scurgerea de informații și se ocupă din greu de ascunderea urmelor crimei supranumite a secolului!
Așadar, publicăm, mai jos, integral, textul în cauză, cu inserarea documentelor incriminatorii la adresa tîlharilor de lux.

“Am intrat în posesia unor documente care scot în vileag cum au fost furate miliardele.
Atunci cînd noi, socialiștii, am inițiat crearea unei comisii speciale a Parlamentului privind elucidarea acțiunilor BNM pe piața valutară și în ceea ce privește Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, am înțeles că în acest domeniu sunt multe ”pete albe”.
Dar niciodata nu mi-am imaginat cît de cinic au acționat unii așa-numiți functionari de rang înalt de la BNM și din cadrul băncilor menționate, cît și unii oficiali guvernamentali, atît foști cît și actuali.
Am menționat anterior că instituțiile guvernamentale nu în toate cazurile au dorit sa ne prezinte informațiile solicitate.
Și acum, cel mai IMPORTANT: cîteva zile în urma în oficiul central al Partidului Socialiștilor de către un necunoscut a fost adus un pachet de documente:
– O scrisoare de la un cetățean, fost angajat al Băncii Sociale (Anexa 1);
– Procesul-verbal al Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor Băncii Sociale din 26 noiembrie 2014 (Anexa 2);
– Lista dosarelor de credit, care au dispărut în cel mai ciudat mod, adică pur și simplu au fost arse în mașina incasatorilor pe data de 27 noiembrie anul trecut (Anexa 3).
Vreau sa mentionez din start – aceste documente nu i-au fost prezentate comisiei parlamentare de anchetă de nici o instituție de stat, de aceea nu poate fi vorba de scurgerea unor informatii cu grif secret. Personal am analizat aceste documente, am rămas șocat de detaliile prezentate și am hotărît să le fac publice.
Copiile de pe aceste documente se anexează. Ultimele două documente, în opinia noastră, sunt foarte interconectate. De altfel și faptul că Consiliul de Administrație al BNM anume pe data de 28 noiembrie a luat decizia de a acorda credite de miliarde de lei Băncii de Economii, Băncii Sociale şi băncii Unibank.
Deci, ce rezultă din documntele în posesia cărora am intrat?
1. În Banca Socială a avut loc de fapt un furt banal prin acordarea creditelor care din start se cunoştea că nu vor fi rambursate. Anexa 3 conține informații privind eliberarea din decembrie 2010 şi pînă pe data de 17 noiembrie 2014 a creditelor pentru 29 de companii, majoritatea dintre care, direct sau indirect, controlate de Șor (Шор).
Aceste credite, au fost acordate în lei moldovenești și în valută străină, în sumă totală de aproximativ 4 miliarde de lei.
2. Toate documente în baza cărora au fost acordate creditele (170 de mape cu contractele de credit) au fost scoase din Banca Sociala pe 27 noiembrie 2014 la 18:45 si apoi au fost arse.
Prin urmare, cu mare probabilitate, se poate presupune, că eliberarea acestora a fost efectuată cu încălcarea tuturor normelor și regulilor de creditare prevăzute de Reglementările băncii (Banca Socială) și BNM. Ca minimum, nu s-au respectat cerinţele privind gajul şi utilizarea creditelor conform destinaţiei.
Anume acest fapt și ne permite de a clasifica aceste credite în categoria de credite neperformante deja în faza de eliberare a acestora!
Surprinzător, în acest sens, este și data „dispariției” dosarelor de credit – cu doar o zi, mai exact, cu o noapte înainte de instituirea administrării speciale asupra “Banca Socială”.

3. În conformitate cu informaţiile furnizate de ex-angajatul băncii (a se vedea Anexa 2 Procesul-verbal al Adunării Generale a Acționarilor Băncii Sociale din 26 noiembrie 2014, petrecută prin corespondenţă în or. Kahovka, Ukraina), a fost convocată adunarea generală a acționarilor, pentru a obliga Președintele interimar al Băncii Sociale, dna Natalia Rahuba, de a încheia un contract de cesiune.
Din informațiile prezentate aflăm că pe data de 25 și 26 noiembrie 2014, banca a acordat credite la 5 companii, în suma de 5,6 miliarde de lei, 333,5 milioane de USD si 134,0 milioane EUR. Suma totală, la momentul acordării, a constituit 13,3 miliarde de lei.
Deci, adunarea generala a acționarilor decide că pentru obligațiunile acestor 5 companii față de bancă va fi responsabilă o a treia parte, și anume firma offshore „FORTUNA UNITED LP (United Kingdom)”. În esență, aceasta înseamnă că creditele nu le va rambursa Şor and Company, ci compania necunoscută cu jurisdicție offshore. Și, în consecință, restituirea a 13 miliarde este sub un mare semn de întrebare!
4. Ex-angajatul Bancii Sociale ne mai informează că pe data de 27 noiembrie 2014, ziua cînd au avut loc majoritatea operatiunilor de scoatere a banilor din țară, între orele 21:00 si 24:00 în bancă s-a aflat vice-guvernatorul BNM Ema Tabirta. Iar în urmatoarea zi s-a dovedit că toate înregistrările video au dispărut.

La cele menționate mai sus este necesar să adaug că pe 28 noiembrie 2014 Consiliul de administrare al BNM a aprobat o decizie secretă prin care acorda BEM, Banca Sociala și Unibank credite în valoare de cca 10 mlrd lei sub garantia Guvernului (HG secreta din 13 noiembrie) la o dobîndă de 0,1% anual cu termen de rambursare 27 martie 2015.
Nu pot garanta veridicitatea acestor informatii, dar intuiția și ceea ce am auzit în cadrul audierilor parlamentare mă face să cred că majoritatea informațiilor corespund realității.
Mă adresez public Procuraturii Generale, CNA și SIS să verifice veridicitatea acestor informații și public să ne informeze despre măsurile întreprinse.
Mă adresez tuturor foștilor și actualilor colaboratori ai acestor bănci, colaboratorilor BNM, altor persoane ce dețin informații referitor la furturile din sistemul bancar – dacă dispuneți de informații similar, să le prezentați în oficiile Partidului Socialiștilor (în republică avem 42 de oficii), sau pe adresa mea electronica personală [email protected].
Vă asigur că noi vom analiza orice informație, o vom face publică și vom asigura păstrarea confidențialitații personale.
Doar împreună vom reuși să oprim acest regim banditesc oligarhic de la guvernare și să pedepsim hoții care au furat miliardele.”

Credite Banca SocialaScrisoarea

 

 

 

 

 

 

 

PrescriptieCerere

 

 

 

 

 

 

 

proces verbalproces verbal 2

 

 

 

 

 

 

 

proces verbal 3proces verbal 4

 

 

 

 

 

 

 

proces verbal 5anexa 2

 

 

 

 

 

 

 

anexa 2 a

 

 

 

 

 

 

 

Sursa:dodon.md

(1402 accesari)