12.2 C
Chișinău
joi, septembrie 23, 2021

Pe aici nu se trece, de Ana Maria Păunescu

Must read

Comentarii recente

ana maria paunescuPe aici, pe strada noastră, nu se trece. E închis pentru reparaţii, pentru parcări ilegale şi pentru alte activităţi de duminică prefăcută, sunt muncitori lângă trecerea de pietoni şi n-avem cum să ne împotrivim semnalului roşu care susţine interdicţia provizorie la care am fost condamnaţi de un tribunal oarecare, de un tribunal care nici măcar nu mai există. Pe aici, prin oraşul nostru, fie el reşedinţă de judeţ sau simplă aşezare urbană de pe o hartă mult prea risipită, nu se trece. E închis pentru renovare, pentru viitoare campanii electorale, pentru nemuritoarele promisiuni şi planuri măreţe, sunt afişe rupte pe toate gardurile, au rămas din anii trecuţi şi aşteaptă, cu voioşia învingătorului, să fie înlocuite de alte şi alte chipuri zâmbitoare, care vor jura pe drapel şi pe Biblie că, nu foarte târziu, nu prea târziu, lucrurile se vor schimba în bine. Pe aici, prin toamna noastră, nu se trece. E închis din cauza inundaţiilor de frunze învinse care au hotărât să-şi arate neputinţa şi să se aştearnă pe trotuare, pe carosabil, pe chipuri, într-o incredibil de tristă cădere în gol care seamănă cumplit de bine cu o cădere în moarte, cu o cedare definitivă în faţa acelei bătălii despre care dicţionarele spun aşa de puţine. Pe aici, prin buletinul nostru de ştiri, nu se trece. S-au închis toate birourile de când s-a anunţat că, destul de curând, va veni cutremurul devastator, cutremurul de peste şapte, care, probabil, va face curăţenie în locul nostru, şi-n suflete şi-n agenda telefonică, un adevărat dezastru natural, aşa cum anunţă, încă, din inerţie, televiziunile locale, care-şi fac griji şi afişează obsedant “ce se fac aleşii în cazul unui seism devastator”, “cât de aproape suntem de un mare cutremur”, uitând, pentru o clipă, că, dacă seismul devastator chiar ne va vizita, aleşii se vor amesteca cu alegătorii şi cu toţii îşi vor plânge rude, prieteni, sau chiar propriile destine. Pe aici, prin tristeţea noastră, nu se trece. Am închis mai devreme pentru a învăţa unde începe nostalgia şi unde se termină disperarea, am pus trei lacăte pe uşă, ca să nu vină cine ştie cine şi să ne perturbe lacrima şi neputinţa, ca să ascultăm în linişte deplină bătăile inimilor din jur cu care încercăm, de-o viaţă şi ceva, să ne sincronizăm. Pe aici, pe aleea noastră din parcul tuturor, nu se trece. E închis pentru prelevare de probe, pentru a se dovedi cu acte în regulă când am fost ultima oară fericiţi, când am stat ultima oară pe băncuţa rece din stânga potecii, ca să ne facem promisiuni şi ca să aşteptăm o a doua şansă de la viaţă, o a doua şansă de la noi înşine. Pe aici, prin gândul nostru, nu se trece. E închis pentru parastase, pentru veşnica pomenire a celor care nu mai sunt, încă miroase a lumânări şi a tămâie, încă miroase a viaţă şi a moarte, a lumină şi a flori. Pe aici, peste tot, nu se trece. E închis pentru calcule mărunte. Pe aici, pe nicăieri, nu se trece. E închis pentru prea marea singurătate pe care o trăim.

Sursa: jurnalul.ro

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri