7.2 C
Chișinău
miercuri, septembrie 22, 2021

Partidele sunt gata de a începe munca

Must read

Comentarii recente

sefii fractiunilorȘi-au anunțat deja prioritățile pentru sesiunea de toamnă. Contactat de moldpress, liderii fracțiunilor din Coaliția de Guvernare Pro-Europeană au declarat că cel mai important este pregătirea Republicii Moldova de Summit-ul de la Vilnius.

Astfel, Valeriu Streleț a remarcat că PLDM va susține inițiativele Guvernului și vor avea în vizor parcurgerea etapelor de pînă la Summit. „Este vorba de iniţiative legislative şi anumite elemente de strategie care urmează a fi dezbătute şi adoptate în regim prioritar. Dar, totodată, nu vom uita nici de iniţiativele colegilor de fracţiune, care s-au acumulat într-un număr destul de important. Agenda politică va fi una plină”, susține Streleț.

Dumitru Diacov a reiterat că prioritățile fracțiunii sunt legate de pregătirea Republicii Moldova de marele eveniment de la Vilnius. De asemenea a remarcat că politica fiscală şi proiectul bugetului de stat care trebuie aprobat pînă la 1 octombrie fac parte din prioritățile fracțiunii.

Liberalii reformatori urmează să se întrunească în ședință pentru a trasa prioritățile.

Potrivit lui Artur Reșetnicov, opoziția comunistă va pleda în continuare pentru schimbarea guvernării.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri