Parlamentul roPlenul Camerei Deputaţilor şi Senatului a decis marţi cu 292 de voturi „pentru” şi un vot „împotrivă” că urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a unui parlamentar pot fi aprobate cu votul majorităţii deputaţilor sau senatorilor prezenţi la şedinţă.

Parlamentarii vor rămâne mai uşor fără imunitate. Ei au modificat Statutul comun al deputaţilor şi senatorilor, iar acum arestarea unui demnitar se decide cu mai puţine voturi. Într-o sală plină, puterea şi opoziţia au ridicat mâna la unison.

Liberalii aflaţi în teritoriu au avut ceva emoţii că nu vor ajunge la şedinţă deoarece mai multe curse Tarom nu au decolat la timp spre Bucureşti. PNL susţine că aeronavele au fost ţinute la sol din ordinul premierului Victor Ponta.

După două-trei luări de cuvânt, parlamentarii au votat în unanimitate şi la vedere, legea prin care imunitatea lor se va putea ridica cu mai puţine voturi. Statutul aleşilor era singura lege care făcea mai dificilă reţinerea şi arestarea senatorilor şi deputaţilor, şi ultima care trebuia modificată.

În baza acesteia a scăpat de arest şi senatorul Dan Şova. Cazul lui a revoltat şi mobilizat opoziţia, dar şi pe şeful statului, care au reclamat votul la Curtea Constituţională. Judecătorii dau miercuri un răspuns. Aşa se şi explică graba cu care senatorii au fost chemaţi din vacanţă să tranşeze acest conflict instituţional.

Potrivit modificărilor aduse Statutului, articolul 24, alineatul 4 din Legea nr 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor se modifică, astfel: ”Camera hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor prezenţi. Hotărârea se publică în Monitorul Oficial al României, şi se comunică de îndată ministrului Justiţiei”.

Parlamentul a schimbat, astfel, prevederea din Statut potrivit căreia hotărârile se luau cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Sursa:stiri.tvr.ro

(85 accesari)