„Până aici! Ne-am săturat! Ieșim la protest să ne apărăm votul!”. Este îndemnul forțelor proeuropene și antioligarhice, Platforma DA, PAS și PLDM, adresat locuitorilor capitalei pentru a ieși astăzi la protestul organizat în fața Primăriei, începând cu ora 17.30.

Deja peste o mie de oameni de pe rețelele de socializare s-au arătat interesați de protestul față anularea alegerilor din Chișinău.

„Până aici! Ne-am săturat! Ieșim la protest să ne apărăm votul! Justiția controlată de Plahotniuc a călcat în picioare opțiunea liberă și democratică a cetățenilor. Ei au scuipat și au dat pe jos cu ceea ce ne-a mai rămas de preț – votul nostru”, este mesajul organizatorilor, lansat pe pagina de Facebook care anunță protestul.

 „Plahotniuc vrea să ne arate că lui nu-i pasă de oameni! Că el decide în această țară – decide cine câștigă și cine pierde. Noi însă ne vom apăra votul, pentru că e unica armă care ne-a rămas împotriva dictaturii. Noi le spunem ferm uzurpatorilor – ne vom apăra votul cu orice preț!”, se mai spune în mesaj.

Ieri seara, aproape de ora 22.00, Judecătoria municipiului Chișinău, sediul Centru, a luat decizia de a nu valida rezultatele alegerilor locale noi din Chișinău.

Prezent în instanță, primarul ales Andrei Năstase a declarat că este un joc perfid al guvernării.

Apărarea lui Andrei Năstase a anunțat deja că contestă la Curtea de Apel Chișinău hotărârea Judecătoriei Chișinău de invalidare a rezultatelor alegerilor locale noi din municipiu. Instanța de apel urmează să se expună în termen de trei zile.

Sursa:jurnal.md

(50 accesari)