poalelungiDupă ce șeful CSJ, Mihai Poalelungi a declarat că va face tot posibilul ca în Codul Penal să fie introdusă pedeapsa penală pentru jurnaliști, asociațiile de presă au semnat o declarație adresată lui Poalelungi.

Reprezentanții media scriu în declarație că planul președintelui CSJ va reprezenta un pas înapoi în dezvoltarea democratică a Republicii Moldova, creându-se condiții pentru persecutarea jurnaliștilor. Menționăm că Asociația pentru Dezvoltarea Culturii și Protecției drepturilor de Autor și Conexe, APOLLO aderă la acest apel.

Totodată, ziarista Alina Radu afirmă într-un interviu pentru europaliberă.org că probabil Mihai Poalelungi a fost afectat personal de nişte articole ale unor reporteri care ar fi scris ceva despre el personal. „Atunci când un judecător îşi permite să se supere pe un reporter pentru că a scris despre el personal şi face legea, din imboldul său personal şi pentru supărările personale, mie mi se pare depăşit. Eu mă tem de neindependenţa judecătorilor, pentru că de ea am văzut că se face uz foarte mult. Şi dacă ei deja au la mână nişte instrumente şi fac abuz uneori. Ce vor face când vor avea instrumente şi mai dure? A rămas să mai introducă pedeapsa cu moartea pentru reporteri şi cred că aşa se rezolvă unele probleme”, susține Alina Radu.

Menționăm că guvernarea comunistă a eliminat din Codul Penal calomnia și insulta, conform unor standarde democratice. Anul acesta Parlamentul a decis că amenda pentru persecutarea și intimidarea jurnaliștilor va fi de pînă 40 mii lei.

(341 accesari)