OPTIMISMUL GUVERNĂRII, REALISMUL EUROPENILOR ŞI BATISTA PE ŢAMBAL
În ultimul timp, în spaţiul mediatic autohton am întâlnit mai multe afirmaţii optimiste despre viitorul relaţiilor Moldovei cu Uniunea Europeană – de la posibilitatea obţinerii unei perspective de aderare clare până la posibilitatea depunerii unei cereri de aderare la UE în viitorul apropiat. Iar toate aceste afirmaţii pornesc de la un optimism evident afişat de reprezentanţii guvernării, care mie mi se pare uşor exagerat.
Relaţiile Moldovei cu UE nu traversează cea mai bună perioadă. În special, acestea s-au deteriorat după ce guvernarea a ignorat avertismentul UE şi a modificat sistemul electoral. Mesajele de la Bruxelles, după modificarea sistemului electoral, au fost foarte dure – de la avertismente privind posibila sistare a finanţării RM de către UE până la avertismente privind posibila revizuire a Acordului de Asociere.
Probabil, optimismul guvernării are la bază conjunctura geopolitică ce se creează. Pe fondalul intenţiei Ucrainei de a adera la NATO, creşte interesul Rusiei faţă de Moldova ca instrument ce ar putea fi folosit ulterior împotriva NATO şi UE. În aceste condiţii e logic să presupunem că va creşte şi interesul NATO şi UE faţă de Moldova. Însă, dacă guvernarea crede că aceasta e suficient pentru a face afirmaţii optimiste privind viitorul relaţiilor moldo-comunitare şi a converti acest optimism în dividende electorale în 2018, se înşeală amarnic. Or, UE nu poate sprijini un stat şi cu atât mai mult să-i ofere careva perspective reale dacă acesta nu îndeplineşte nişte minime condiţii. În cazul nostru, e vorba de implementarea Acordului de Asociere RM-UE şi această implementare nu trebuie să fie una pur formală, pe hârtie, ci să genereze efecte practice. Dacă nu vor înţelege acest lucru cei de la guvernare, nu vom avea cum să ne apropiem de UE.
Comisarul European pentru Extindere şi Politică de Vecinătate, Johannes Hahn, a declarat că cel mai important lucru este concentrarea guvernării Republicii Moldova pe necesitatea implementării reale a reformelor. Astfel, el prefaţa într-un fel Summit-ul Parteneriatului Estic, ce urmează să aibă loc la Bruxelles. Cu un mesaj similar a venit şi europarlamentarul Siegfried Mureșan, care menționa, într-un interviu, că o discuție despre aderarea Moldovei la UE va fi mai oportună doar „când Moldova va face reformele necesare pentru a deveni o economia stabilă, cu un nivel de trai îmbunătățit, o viață mai prosperă pentru oamenii de rând, cu locuri de muncă mai multe și mai bine plătite”. Mesaje de acest fel a avut anterior şi ex-ambasadorul UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, şi preşedinţii popularilor europeni şi liberali, dar şi alte nume grele din politica europeană. Deci, europenii ne spun clar ce aşteaptă de la noi – implementarea adecvată a Acordului de Asociere RM-UE şi rezultate clare în reformarea şi democratizarea statului.
Cu părere de rău, guvernarea dă impresia că nu înţelege acest lucru, or nu e un secret că tot ce ţine de reforme şi democratizare sau e mimat, sau stagnează. Şi, din păcate, aceasta loveşte direct în interesele naţionale ale Republicii Moldova, ne lipseşte de şanse reale de a trăi într-un stat cu adevărat european, modern şi prosper.
În această situaţie, cred că se impune o schimbare de accente, sau, după cum spunea recent Andrei Năstase, liderul Platformei „Demnitate şi Adevăr”, accentuând necesitatea implementării adecvate a Acordului de Asociere RM-UE, „puneți batista pe ţambalul retoricii geopolitice și implementaţi Acordul de Asociere”.
Dumitru Spătaru
Sursa:tribuna.md
(47 accesari)
DNA MAIA SANDU – MAICA TEREZA A REPUBLICII MOLDOVA? (1)
De ce spun acest lucru? Findcă niciodată și nicăieri n-am găsit nimic cât de cât serios care să dovedească contrariul. Înțeleg că există tot felul de debili care născocesc și vor născoci tot felul de inepții despre Dna Maia Sandu, îi vor
inventa diferiți „tătuci”, încercând s-o compromită. Dar în zădar, pentru că așa ceva pur și simplu nu există în natură.
Despre pârțul reactiv Plahotniuc pot fi scrise volume întregi. Plahotniuc i-a asigurat carieristului idiot Dodon cele 5%, care nu-i ajungeau la ultimile alegeri prezidențiale. Acum tot el cu toată forța de reacție a pârțului său se preface că luptă împotriva aceluiași odios Igor Dodon. Da mai lăsați-o, bre Dabija, Bogatu și alte scursuri care se scurg pe puturosul pârâu Bâc. M-am
săturat de tâmpeniile voastre de scriitorași împuțiți.
DNA MAIA SANDU – MAICA TEREZA A REPUBLICII MOLDOVA? (2)
În Republica Moldova s-a folosit de multe ori sintagma „uzurparea puterii în stat”, dar abea acum odată cu dobândirea puterii absolute asupra parlamentului de către pârțul reactiv Plahotniuc am ajuns la faptul real, când această uzurpare a puterii în stat s-a produs în mod real. Acest lucru a fost posibil numai cu judecarea și întemnițarea „telefonistului” nenorocit Vlad Filat în urma unui denunț minciunos, proces închis cu martori inventați pe care pârțul reactiv Vlad Plahotniuc nici măcar nu s-a ostenit să-i cumpere. Dumnealui pe denunțătorul minciunos Ilan Șor l-a cumpărat promițându-i libertatea pentru nelegiuirile sale bancare, judecătorii și procurorul au fost mituiți, iar
martorii au fost neglijați, ceia ce-a și ieșit la suprafață la proces.
DNA MAIA SANDU – MAICA TEREZA A REPUBLICII MOLDOVA? (3)
Înlăturarea din viața politică a șefului PLDM Vlad Filat i-a deschis larg calea pârțului reactiv Plahotniuc să mituiacă și să șantageze deputații PLDM rămași fără conducător, astfel că strutura parlamentului RM se schimbă hotărâtor. În cadrul scrutinului din 30 noiembrie 2014 cei 101 deputați aleși au constituit 5 fracțiuni parlamentare: PSRM (25), PLDM (23), PCRM (21), PDM (19) și PL (13).
Astăzi 9/15/2017 pe saitul parlamentului este prezentată urmatoarea listă de 101 de deputați aleși în cadrul aceluiași scrutin din 30 noiembrie 2014 ce constituie 5 fracțiuni parlamentare: PDM (39), PSRM (24), PL (11), PCRM (7),
PLDM (5) și neafiliați (15). Mecanismul diabolic a pârțului reactiv Vlad Plahotniuc de mituire și șantajare a deputaților a micșorat fracțiunea PLDM cu 18 inși, iar fracțiunea PCRM cu 14 inși, luând în considerație anumite fluctuații cu neafiliații controlate tot de Plahotniuc.
DNA MAIA SANDU – MAICA TEREZA A REPUBLICII MOLDOVA? (4)
Pe frații Andrei și Vasile Năstase îi trag tare în jos de fundul la bernevicilor un rahat foarte mare numit fugarii Țopa. Eu nu cred, că în general dumnealor vor putea vreodata scăpa de acest handicap. Același lucru se referă și la scremutul Valiusic Butnaru cu toată gașca lui de mâncăcioți de tot felul de produse cumpărate pe banii fugarilor Țopi. Privind în profunzime afacerea Țopilor, aceștea prezintă
un clan în esență asemănător cu cel al lui Plahotniuc, dar mai slab înzestrat, șefii căruia n-au talentul criminal al pârțului cu reacție Plahotniuc. Astăzi putem avea încredere doar în Dna Maia Sandu, în caz contrar vom rămâne ostaticii
minciunii pârțului reactiv Vlad Plahotniuc pe foarte mult timp.
P.S. Înțeleg că unele din viziunile mele nu corespund politicii editoriale ale unora sponsorizați. Eu nu sunt sponsorizat de nimeni și scriu numai ADEVĂRUL.