10.2 C
Chișinău
sâmbătă, 27 noiembrie, 2021

Opinie/ Slusari privind criza gazelor și starea de urgență: Încrederea în conducerea Moldova Gaz și în cuvintele lui Kozak a fost o greșeală și ne costă scump

Must read

Comentarii recente

Ex-vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, consideră că astăzi „recoltăm „roadele” miopiei, lașității și ipocriziei crase politice în toți cei 30 de ani de Independență.”

Iată ce scrie politicianul pe pagina sa de Facebook privind situația curentă în care legislativul a instituit starea de urgență în contextul crizei gazelor:

„În realitate, nicio guvernare nu a avut drept prioritate diversificarea veritabilă a surselor energetice ale Moldovei și, implicit, asigurarea securității energetice a țării. „Stataliștii” s-au transformat în agenți direcți de influență a Federației Ruse.

Proeuropenii și „unioniștii” au folosit retorica anti-rusă în campania electorală, iar imediat după ce ajungeau la putere, preferau să împartă banii cu gașca criminală din Transnistria și să transporte alegatori de acolo pentru votare contra cost.

Cu mare greu și cu întârziere enormă, mai mult sub presiunea partenerilor externi, a fost trasat un singur gazoduct de alternativă, deocamdată netestat. Nu au fost construite rezervoare pentru păstrarea cantităților de rezerve, așa cum au procedat Polonia și țările Baltice. 30 de ani cetățenii din dreapta Nistrului întrețin un regim separatist, administrat din Federația Rusă, care zilnic își bate joc de noi în toate felurile posibile. Niciodată nimeni din cei de la guvernare nu a încercat să vorbească direct cu oficialii ruși despre această situație și să schimbe lucrurile.

La plecarea demnitarilor noștri la Moscova coloana vertebrală a acestora se îndoia tot timpul. Cu prețul rușinii s-a încercat tot timpul să fie evitat un război, chiar dacă nu era vorba de conflict militar. Până la urmă am primit și rușine și război energetic. Revin la situația curentă.

Evident, că starea de urgență, instituită azi, nu întărește poziția Moldovei la negocierile cu Gazpromul, care cere acum RECUNOAȘTEREA DATORIILOR TRANSNISTRIEI ȘI RENUNȚAREA LA PACHETUL 3 ENERGETIC. Repet, reacția guvernului la această criză ar fi trebuit să aibă loc din prima zi de investire în forma de implicare guvernamentală și administrare manuală. Încrederea în conducerea Moldova Gaz și în cuvintele lui Kozak a fost o greșeală și ne costă scump. În august și septembrie a fost ratat timpul pentru multe măsuri și negocieri, care se propun și se fac acum în mare criză de timp. Sper că după finalizarea fazei acute cineva o să răspundă pentru acest lucru. Dar avem ceea ce avem și altă ieșire la moment nu era.

Am citit atent planul măsurilor urgente. Înțeleg că unele lucruri sunt necunoscute la moment pentru guvernarea, care acționează din mers, și nu pot fi concretizate. Însă, un șir de aspecte importante urmează să fie clarificate și anume:

Pentru ce perioadă se procură gazul pe piețele de alternativă? Pentru 10 zile până la finele lui octombrie sau și pentru noiembrie? Dacă gazul procurat din alte piețe va fi amestecat cu cel de la Gazprom. Dacă da, atunci cum va fi calculat tariful? Când va fi modificat tariful și dacă consumatorii vor primi măcar reeșalonarea plăților, până la elaborarea mecanismului de compensare? Poate există posibilitatea subvenționării parțiale și temporare a întreprinderii Energocom la procurarea gazelor, astfel să fie micșorat tariful pentru consumatori? Ce urmează, dacă Moldova Gaz, controlată de Gazprom, va refuza transportarea gazelor din Ucraina? De ce în planul de acțiuni nu este indicat express că toți consumatorii de gaz sunt obligați să achite gazele consumate, inclusiv și Transnistria? Există deja înțelegere cu Ucraina să trecem la furnizarea energiei electrice din țara vecină, în cazul în care Termocentrala sub paravanul lipsei de gaz va sista livrarea energiei electrice pe malul drept al Nistrului? Compania Energocom are capacitatea să semneze rapid sute de mii de contracte de livrare a gazelor cu consumatori casnici și industriali?”

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri