Onestitatea minciunii

Cele două cutremure de ieri mi-au rotit prin faţa ochilor şi mişcările sociale care frământă ţara de ceva vreme. Protestele legate de proiectul Roşia Montană, grevele medicilor, ameninţările altor sindicalişti şi veşnicele nemulţumiri ale profesorilor. Toţi se plâng şi vor mai mult, cer de unde nu este şi ameninţă cu eventuale războaie pe care niciodată nu vor fi în stare să le ducă până la capăt fiindcă vor gusta, în scurt timp, din gheşeftul celor care ştiu să facă pace. Nu că le-ar păsa de cei care ies în stradă, ci fiindcă nu au nevoie de complicaţii. Ca de obicei, vom vedea pus la lucru mecanismul perfect al minciunii în care toţii românii sunt mari meşteri, fie ei talpa ori fruntea ţării.

Când nu ne convine cum trăim, aruncăm vina pe guvernanţi, care ne mint, care ne promit marea cu sarea şi ne lasă doar cu gustul amar al păcălelii. Când ne merge rău ne uităm peste gard şi dorim să moară capra vecinului. Când ne vedem la liman spargem colacul de salvare şi-l aruncăm în gâtul celui care ne-a ajutat, că oricum nu ne mai trebuie. Ne considerăm mari deontologi, facem reguli pe care le încălcăm în orice secundă şi profităm de toată suflarea din jur, fie că vine din sufletului unui om sau al unei necuvântătoare. Mai nou, ne dăm cu părerea în problema câinilor vagabonzi, pe care deja i-a condamnat la a fi transformaţi în mânuşi, după ce hingherii le vor jupui pielea.
Un ochi străin de România poate ar aprecia mişcările şi implicarea maselor, dar pe mine nu mă mai păcăleşte. Totul este o minciună bine ascunsă, parfumată, cosmetizată, pe care prostimea să o înghită uşor ca să poată duce războaiele ori interesele altora.

De la micile ţepe între amicii de şpriţ şi până la marile afaceri, totul este o minciună. Vă invit să faceţi un exerciţiu simplu şi să ridicaţi un colţ al pânzei ce vă acoperă ochii şi veţi vedea numai jocuri de culise al căror final este dureros pentru mulţi. Proiectul Roşia Montană este un business mult prea scump pentru care orchestratorii să se lase intimidaţi de protestari, grevele sindicatelor miros a interese ascunse. Cei de la Bucureşti toarnă minciuni după minciuni şi arată tot felul de planuri de rezolvare a problemelor sociale, iar noi ne continuăm văicărelile. Dar mincinoşi suntem cu toţii, iar prima păcăleală începe cu noi înşine. Ne amăgim că toate cunoştinţele întâmplătoare ne pot deveni prieteni, chiar dacă ne-am pansat de multe ori rănile făcute de pumnalele lor înfipte în spate şi, evident, în momentele în care ni se părea că ne iubesc mai mult decât Dumnezeu, şi ne minţim iertându-i în loc să le ştergem numele din suflet.

Au românii un păcat mare, cel de-a face şmecherii ieftine, de a se face frate cu Lucifer până trec puntea, apoi de a arde toate podurile în urma lor şi nu e bine. Atitudinea se vede în toate segmentele sociale şi chiar şi la copii care fac şi ei ce văd la cei mari – mint, rănesc şi fug de răspundere. Sub poleiala subţire de respect şi onestitate pe care o afişează mai toţi trăitorii ţării se ascunde multă minciună. Multora dintre noi ne este mai aproape haina decât cămaşa, dar nu recunoaştem acest lucru. Le cerem celor din jur ceea ce nu putem noi oferi, adică respect şi gratitudine, apoi urlăm că suntem nedreptăţiţi. Fals. Suntem doar inconsecvenţi şi laşi, dar purtăm scuturi de eroi de pastilină, pe care le modelăm după propriul interes. Mulţi românii au un talent deosebit de a te căuta doar atunci când au nevoie de tine şi trăiesc în credinţa lui „Mi se cuvine”. Pentru ei, am o veste foarte proastă – Dragii mei, nimic nu vi se cuvine şi tot ce luaţi prin japcă, fie bunuri ori sentimente, tot aşa veţi pierde.

Sursa: evenimentul.ro

(237 accesari)