646x404 (1)Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca, Octavian Ţurcan (din Truşeni, Republica Moldova) şi alte şapte persoane au fost trimişi în judecată, în dosarul în care sunt acuzaţi de spălare de bani şi delapidarea patrimoniului Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA, prejudiciul fiind estimat la peste 12 milioane de euro.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) din România arată, în rechizitoriul trimis instanţei, că în perioada 2005 – 2006, Liviu Luca, Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan au constituit un grup infracţional organizat ce a avut drept scop iniţial obţinerea de fonduri materiale din patrimoniul Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom SA, prin delapidarea acesteia, potrivit unui comunicat de presă al DIICOT.

Cum acţiona grupul infracţional

„Liviu Luca, Gheorghe Şupeală, Ioan Bohâlţeanu, Nicolae Tănăsescu, Elena Petrovici, Zizi Anagnastopol, în calitate de reprezentanţi ai conducerii executive a SC PSV Company SA (fosta SC Petromservice SA) şi membri ai Consiliului Director al Asociaţiei Salariaţilor din cadrul SNP Petrom SA – Petrom, la data faptelor, Reveica Davidescu şi Emil Nache, precum şi Sorin Ovidiu Vîntu şi Octavian Ţurcan, în calitate de împuterniciţi ai societăţilor offshore Comac Ltd., Stone Com Ltd şi Elbahold Ltd, sunt acuzaţi în această cauză de iniţiere a unui grup infracţional organizat, delapidare şi spălare de bani“, se menţionează în rechizitoriul trimis instanţei.

Procurorii DIICOT arată instanţei, că planul infracţional al grupării s-a derulat în mai multe etape. În prima etapă, Liviu Luca, Elena Petrovici, Nicolae Tănăsescu, Gheorghe Şupeală şi Ioan Bohâlţeanu, în calitate de membri ai Comitetului Director al Asociaţiei Salariaţilor din S.N.P. Petrom SA – Petrom, organ decizional, conform statului, care deţinea 50% din capitalul social al SC PSV Company SA, au aprobat majorarea capitalului social prin emisiunea de noi acţiuni.

„În cea de a doua etapă, s-a urmărit, pe de o parte, neexercitarea dreptului de preemţiune de a subscrie acţiuni de către Asociaţia Salariaţilor din S.N.P. Petrom SA, iar pe de altă parte, crearea unui flux de lichidităţi pentru SC PSV Company SA, prin creditarea acestei societăţi, prin patru contracte de împrumut asigurându-se un plus în activul societăţii PSV Company SA în cuantum de 90 milioane de lei româneşti”, au precizat procurorii DIICOT.

Totodată, în această etapă s-a urmărit ca organele de conducere ale SC PSV Company SA şi ulterior acţionariatul să încuviinţeze participarea unui offshore controlat de Ovidiu Sorin Vîntu, ajutat de Octavian Ţurcan – Wellserv Ltd sau Elbahold Ltd – la majorarea de capital social.

„În cea de a treia etapă, o parte din fondurile pe care Asociaţia Salariaţilor din S.N.P. Petrom SA – Petrom le împrumutase SC PSV Company SA au fost transferate către Comac Ltd – Cipru şi Stonecom Ltd – Cipru, prin achiziţia mai multor pachete de părţi sociale sau acţiuni la mai multe societăţi comerciale deţinute de către cele două offshore-uri, care nu aveau legătura cu activitatea de bază a societăţii, la preţuri supraevaluate”, au mai scris procurorii în rechizitoriu.

În etapa a patra, sumele încasate de Comac Ltd. şi Stonecom Ltd. au fost transferate imediat către Elbahold Limited – Cipru, care a subscris toate acţiunile rămase, reprezentând aproximativ 50% din capitalul social al fostei societăţi Petromservice, potrivit DIICOT.

De notat că în operaţiunea de spălare de bani au fost folosite în anii 2008-2009 banca Investprivtbank şi şase întreprinderi moldveneşti.

Află cum milionarul Sorin Ovidiu Vîntu şi-a spălat banii în Republica Moldova

În anii 2008-2009, prin intermediul Investprivatbank şi a şase întreprinderi moldoveneşti au gruparea condusă de Sorin Ovidiu Vîntu au spălat circa 94 milioane de euro (aproximativ 1,5 miliarde de lei moldoveneşti).Autorităţile de la Chişinău au început cercetarea cazurilor doar după ce au fost sesizate de organele judiciare din România. Schema utilizată de grupare la spălarea de bani, inclusiv prin intermediul întreprinderilor Mezon, Semnal sau Agat din Republica Moldova.

Schema utilizată de grupare la spălarea de bani, inclusiv prin intermediul întreprinderilor Mezon, Semnal sau Agat din Republica Moldova

627x390

Sursa: adevarul.ro

(263 accesari)