cabinet 26 nov 2015Vladimir Plahotniuc ar putea face ani grei de puşcărie, în condiţiile în care am avea un procuror necontrolat de el în fruntea PG. Or, material probatoriu există suficient pentru ca oligarhul să fie închis după gratii pentru 25 de ani, afirmă avocatul Andrei Năstase, preşedintele Consiliului Marii Adunări Naţionale.

„Pe fapte penale comise de Plahotniuc au fost condamnaţi alţi oameni şi sunt dovezi. Există material pentru ca să fie condamnat la 25 de ani de puşcărie. Pentru ca asta să se întâmple, e nevoie de un singur lucru – ca Gurin să nu mai fie procuror general, iar în locul lui să vină oricine, da oricine necontrolat de Plahotniuc. El înţelege foarte bine acest lucru şi iată de ce e în agonie”, a menţionat avocatul, în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră”, la Jurnal TV.

În context, analistul politic Victor Ciobanu a declarat că audierea procurorului general, solicitată în repetate rânduri în Parlament, este tărăgănată pentru că acestuia i se dă timp să se pregătească, exact cum s-a întâmplat anterior cu ex-procurorul general Zubco.

„Lui Gurin i se dă răgaz să se pregătească. Istoria se repetă. Atunci când Zubco a fost chemat în Parlament, bagheta magică a lui Plahotniuc – Voronin – a zis că să mai aşteptăm. Apoi Zubco a scos dosare pentru toţi şi demiterea lui Zubco s-a amânat până la Pădurea Domnească şi tot ce a urmat. În cazul Gurin, la fel. Solicitarea de demitere s-a amânat, după care Gurin a venit şi a scos imunitatea lui Filat. Acum, la ce să ne aşteptăm? Că marţi sau miercuri se poate ridica imunitatea încă a vreunui deputat? Să aşteptăm rezultate relevante de la Procuratura Generală e cel puţin naiv”, susţine Victor Ciobanu.

În aceeaşi ordine de idei, avocatul Năstase a declarat că dacă până acum toată clasa politică era şantajabilă, acum este chiar şantajată, atât prin dosare penale, cât şi prin „filmuleţe”. „Toţi au dosare, şi Ghimpu, şi Voronin. Îi şantajează cu dosare şi filmuleţe de care se tem ca de moarte”, spune Andrei Năstase, care a îndemnat politicienii să se autodenunţe pentru a-şi „uşura” soarta.

Invitaţii au vorbit şi despre „circul cu teroriştii” şi panica semănată în societate de presa afiliată oligarhului.

„Aceste lucruri se întâmplă mereu în ajunul protestelor. În plus, e statistic demonstrat că la noi teroriştii apar atunci când se pregătesc alegeri. Nu neapărat că ele vor avea loc, dar acest circ pe care îl urmărim la televiziuni cu siguranţă face parte dintr-un scenariu bine pus la punct. Pentru mine scenariul se numeşte „jocul lui Plahotniuc cu toată ţara”. Şi periodic el transmite mesaje în exterior. Businessul lui e un şantaj şi se limitează la „orice coaliţie e posibilă numai cu mine”. Alternativa pe care o serveşte mai ales în exterior este că „fără mine vin alegerile, câştigă Dodon şi Usatîi”. Acum, ştiind abordarea Occidentului faţă de RM, eu nu cred că ei nu sunt la curent cu matrapazlâcurile de aici. Totuşi pentru ei stabilitatea e pe primul loc şi ei cred că restul se vor rezolva cu timpul. Şi atunci ei preferă să mai închidă ochii ca să păstreze aşa-zisa stabilitate. Dacă mai există stabilitate, pentru că RM a degradat cu totul în ultimii ani”, a declarat analistul Victor Ciobanu.

Preşedintele Consiliului Marii Adunări Naţionale a menţionat că ştiri cu terorişti şi ameninţări majore au aparut mereu înainte de protestele masive de la Chişinău, însă, paradoxal, după proteste nu există nicio finalitate în aceste cazuri de „măsuri majore”. „Unul care acum urmează să ajungă ambasador în Germania spunea că se pregăteşte o lovitură de stat. Pe 7 iunie Ghimpu spunea că va fi teroare şi sânge. Ei mereu anunţă înainte de proteste că au prins terorişti, că au găsit arme etc. Logic ar fi ca după proteste să existe o finalitate, dar nimeni nu ajunge la puşcărie, nimic nu se mai aude, cazurile dispar”, afirmă Andrei Năstase.

În cadrul aceleiaşi emisiuni, scriitorul şi editorialistul Mircea V. Ciobanu a declarat că, pe cât de alarmantă este situaţia, pe atât de bună e pentru cei care vor să-şi construiască o carieră politică. „Acum e ocazia să facă o carieră, să urmeze o cauză a vieţii. Puteau şi actualii politicieni să facă acest lucru, dar toţi sunt sosiile unui singur om”, a menţionat scriitorul.

„Ne aflăm acum într-o situaţie foarte interesantă, când clanurile oligarhice fie au fost distruse, fie au ajuns în subordonarea unui singur clan, care acum controlează totlu. De la sine sistemul nu se poate reforma, ci doar în urma presiunii străzii, combinate cu presiunea din exterior”, a concluzionat analistul politic Victor Ciobanu.
Sursa:jurnal.md

(707 accesari)