platforma civica DAPrim ministrul Moldovei, mâna dreaptă a lui Plahotniuc, vine azi la Bucureşti nu ca să discute despre UE, strategii, investiţii, vrăjeli cu gazoducte, bla bla. Alea sunt chestii de viitor. Ci ca să obţină de la Johannis şi Cioloş 60 mil euro pentru plata salariilor şi pensiilor acum, pe februarie, că s-au terminat banii în ţară şi nimeni altcineva nu mai creditează Moldova. It is that simple, stupid!

România trebuie să dea aceşti bani, pentru că nu serveşte nimănui intrarea ţării vecine în totală vrie financiară şi haos social, în plină iarnă şi cu lumea nervoasă în stradă. Dar banii trebuie însoţiţi de condiţii dure, clare, ne-negociabile şi de pus în practică imediat, nu la Sfântu-aşteaptă, ca de obicei. Adică să procedeze cu Moldova aşa cum n-a fost în stare s-o facă până acum: să aplice „tough love”.

Aceste condiţii trebuie să fie parte dintr-un pachet de bună guvernare cu componente clare şi verificabile (a) pe termen foarte scurt, pentru detensionarea situaţiei actuale, şi (b) pe termen mediu, care să nu depăşească orizontul toamnei anului 2016. In aceste condiţii s-ar putea discuta spre sfârşitul anului de alegeri anticipate.

Buna guvernare este ceva ce liderii coaliţiei „pro-europene” la putere la Chişinău au ignorat cu nesimţire de ani de zile. Pachetul de reforme impus de Bucureşti în contrapartidă pentru bani ar fi în perfectă concordanţă cu agenda europeană reală a ţării şi ar fi susţinut şi de „partenerii de dezvoltare” ai Moldovei, cum se zice acolo – ceea ce practic mai înseamnă în situaţia actuală doar SUA.
O axă Washington-Bruxelles-Bucureşti pe asemenea măsuri concrete trebuie să se bazeze, nu pe declaraţii onctuoase şi vorbe goale, şi atunci va funcţiona. Oricum UE este nervoasă pe România pentru că duce această politică soft în Moldova şi subminează prin largheţe de pungă şi lipsă de mesaje clare strategia comună de punere a colţ a oligarhilor moldoveni. Or, ultima oară când am verificat eu România nu era chiar vreo mare putere care să-şi permită să dea cu flit Europei, zic.

In plus, ar fi în perfectă concordanţă cu ceea ce solicită moldoveanul onest ieşit zilele astea în stradă pentru că s-a săturat de corupţie şi stagnare. Mai cu seamă, acest pachet NU ar fi deloc pe placul lui Dodon şi Usatîi, cei doi lideri pro-Rusia care s-au cocoţat în fruntea nemulţumirii populare, profitând de autismul politic al celorlalte partide şi naivitatea unora din societatea civilă, care le-au permis să se suie pe toate tribunele posibile alături de ei. Ei nu vor să ajungă la putere pentru a guverna ţara mai bine ci pentru a pune mâna pe exact aceleaşi instrumente de furt şi şantaj de care s-au folosit alţii până acum.

Dacă România tot nu înţelege acest lucru – că ajutarea Moldovei înseamnă anihilarea acestor instrumente, nu ajutarea „băieţilor noştri” să le folosească, pentru a nu le folosi „ai lor”, atunci situaţia va escalada şi ne vom pierde ultima fărâmă de credibilitate, pentru că dincolo de băieţii unuia sau altuia există un popor, care vede ce se întâmplă. Deja am permis unei clase politice cosmic de incompetente şi iresponsabile, cea moldovenească, să-i facă lui Putin un cadou nesperat şi perfect: un maidan în mare parte autentic şi democratic, pro-rus şi anti-UE, cum au mai observat şi alţii.

Concret, în schimbul primei tranşe de bani Johannis şi Cioloş trebuie să ceară guvernului moldovean pe termen scurt (că asta ne interesează, iar fără astea nu mai ajungem la termenul mediu, cu investiţii geniale şi alte utopii):

Iniţierea astăzi (miercuri 27 ianuarie) a unui dialog politic între guvern şi lideri ai pieţei şi societăţii civile care sunt credibili, nu au agende ascunse şi exprimă doleanţe reale ale populaţiei. Situaţia a escaladat politic nepermis de mult şi se află în pragul exploziei: există un ultimatum dat de „piaţă” cu termen mâine (joi), bazat pe solicitări radicale şi inoportune (demisia tuturor, alegeri anticipate acum, etc). Acest dialog trebuie să aibă ca obiect reformele de la punctele următoare şi să fie mediat de partenerii de dezvoltare, inclusiv România, care pe moment este singurul finanţator al Moldovei. Chiar cu banii noştri, acest guvern detestat de stradă nu va putea sta la nesfârşit zăvorât într-o cetate în vârful unui munte inaccesibil, aşteptând ca problemele politice să se rezolve printr-un miracol. Asemenea miracole nu există.

Actuala majoritate parlamentară la Chişinău trebuie să aprobe în termen de o săptămână noua lege a procuraturii, care este una rezonabilă, făcută cu expertiză externă şi care elimină rămăşiţele sovietice din organizare. Procurorii moldoveni trebuie să devină magistraţi şi să înceteze să mai fie verificatori administrativi şi instrumente de şantaj şi rent seeking ale puterii, atât contra opoziţiei cât şi contra mediului de afaceri.

Sistemul anticorupţie CNI / CNA trebuie reformat din temelii (termen, o lună), eliminând filtrele politice în funcţionare, dând independenţă de anchetă şi soluţionare inspectorilor şi scoţând ancheta anticorupţie din subordinea guvernului. Acest sistem a produs până acum multă vorbărie şi zero rezultate (cu excepţia spectaculoasei arestări a lui Vlad Filat, de care nici n-are rost să vorbim în contextul bunelor practici). Pentru operativitate se pot lua copy-paste legile româneşti ale ANI şi DNA – sau orice alt sistem european care funcţionează şi nu ar fi pervertit în aplicare în condiţiile specifice ale Moldovei.

In termen de o lună se propun şi se adoptă legi pentru întărirea reală a sistemului bancar, limitând sever utilizarea de firme offshore. Se vor folosi cu precădere propunerile rezonabile deja existente, pentru operativitate.
Se va iniţia imediat un proces de selecţie a unei noi conduceri pentru Banca Naţională a Moldovei (BNM) care să includă un comitet de selecţie cu componenţă internaţională. Din el vor face parte reprezentanţi ai unor bănci centrale din UE şi ai Băncii Centrale Europene.

Cine sunt consilierii si consultantii care au permis asa ceva? Un om fara functii in stat si partid, vis a vis de premierul Romaniei
Astăzi când premierul Filip va pleca de la Bucureşti cu banii în borsetkă, trebuie să aibă alături de ei hârtiuţa cu termene pe aceste măsuri, cum primise Ponta de la Barosso. Cum îl va convinge pe adevăratul lider al guvernului, Plahotniuc, să le aplice, e treaba lui, sunt prieteni vechi. Există actori politici la Chişinău care vor susţine această agendă corectă şi vor putea media între guvernul detestat de popor şi piaţă.

De exemplu Maia Sandu, care îşi face un partid zilele astea şi e printre puţinii politicieni moldoveni care a găsit calea de mijloc chibzuită, fiind limpede contra guvernului oligarhic dar fără să cânte în corul public al lui Renato Usatîi. Vezi declaraţiile ei de ieri aici şi aici, pentru presa de la Bucureşti.

România trebuie să fie printre cei care împing înainte europenizarea Moldovei prin măsuri concrete, parte dintr-o agendă bazată chiar pe valorile europene – iar nu să se folosească de instrumente ne-europene şi indivizi dubioşi doar pentru a flutura inutil la Chişinău un steag. Iar cei care au promovat sau care au permis să se întâmple asemenea erori strategice precum cele din ultimii ani cu tot cu liota lor de consultanţi şi atârnători, trebuie traşi pe linie moartă şi ţinuţi departe de Chişinău.

Sursa:ionitas.ro

(36 accesari)