oficial europeanRepublica Moldova trebuie să semneze cât mai urgent un acord cu Fondul Monetar Internaţional şi să se asigure de o implementare veritabilă a reformelelor incluse în Foaia de Parcurs.

Declaraţiile în acest sens au fost făcute de către Directorul general adjunct pentru Politica de vecinătate şi Negocieri de extindere a Comisiei Europene, Katarína Mathernová, în cadrul unei vizite de două zile la Chişinău.

Oficialul UE a venit în Republica Moldova pentru a discuta progresul în cadrul reformelor din sectoarele cheie, în special în sectorul bancar.

Potrivit unui comunicat de presă al Delegaţiei UE la Chişinău, Katarína Mathernová s-a întâlnit în cadrul unor şedinţe de lucru cu responsabilii de la conducerea Guvernului, cu guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, precum cu partenerii din cadrul instituţiilor financiare internaţionale.

„Oficialul european a subliniat necesitatea unei implementări veritabile a reformelor incluse în Foaia de Parcurs privind agenda de reforme prioritare. Reformele structurale sunt necesare pentru beneficiul ţării şi a cetăţenilor acesteia. Dna. Mathernová a subliniat suportul acordat de UE Republicii Moldova în parcursul de implementare a reformelor ce sunt axate pe rezultate concrete”, se spune în comunicat.

„O atenţie deosebită în cadrul şedinţelor a fost acordată guvernării în sectorul bancar. Dna. Mathernová a încurajat autorităţile să încheie cât mai rapid un acord cu FMI, să abordeze deficienţele rămase în sectoarele bancar şi energetic. Acest acord este necesar pentru reluarea finanţării suportului bugetar acordat de către UE”, arată aceeaşi sursă.

Precizăm că UE a susţinut Republica Moldova în angajamentele luate privind reformele şi implementarea Acordului de Asociere (inclusiv DCFTA), oferind o asistenţă de 221 milioane euro de la semnarea acordului în 2014. Asistenţa acordată de UE vizează priorităţile cheie, în special reforma administraţiei publice; agricultura şi dezvoltarea rurală; şi reforma poliţiei şi a managementului frontierelor.

Au fost lansate programe speciale pentru susţinerea implementării DCFTA şi pentru implicarea societăţii civile. Fonduri suplimentare sunt puse la dispoziţia Republicii Moldova prin intermediul programelor regionale, incluzând proiecte de infrastructură în sectoarele transport, apă şi dezvoltarea IMM-urilor din ţară şi din vecinătatea acesteia, fiind mobilizate peste 400 milioane euro în împrumuturi prin intermediul Facilităţii de Investiţii pentru Vecinătate.

Sursa:jurnal.md

(15 accesari)