-5.7 C
Chișinău
miercuri, 26 ianuarie, 2022

Oficial român: Autostrada A8, Târgu Neamț – Iași – Ungheni, numită și autostrada „Unirii”, ar putea ajunge până la Chișinău

Must read

Comentarii recente

Autostrada A8, Târgu Neamț – Iași – Ungheni, numită și autostrada „Unirii”, ar putea ajunge până la Chișinău, a declarat președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, într-un interviu pentru Radio Moldova.

„Acest lucru va aduce dezvoltare comunităților noastre. Și pentru România, și pentru R. Moldova conectarea prin autostradă va însemna dezvoltare economică, socială, culturală și întărirea legăturilor profunde dintre comunitățile noastre.

Faptul că se discută de prelungirea autostrăzii de la Ungheni spre Chișinău este un pas uriaș, nu doar pentru R. Moldova, ci și pentru România, în special pentru județul Iași pentru că noi avem foarte multe planuri de cooperare transfrontalieră, iar posibilitatea de a avea acces la infrastructura unei autostrăzi ar favoriza și mai mult posibilitățile noastre de colaborare și dezvoltare în același ritm”, a precizat oficialul român.

Sursa citată a subliniat că se fac progrese și în privința proiectului podului de peste Prut realizat în zona de graniță dintre România şi R. Moldova, pe teritoriul administrativ al comunei Golăiești în județul Iaşi şi în raionul Ungheni.

„Chiar săptămâna trecută a avut loc dezbaterea publică a „Raportului privind impactul asupra mediului” și a „Studiului de evaluare adecvată” pentru proiectul „Pod peste Prut la Ungheni”.

Podul peste râul Prut va asigura conexiunea autostrăzii Paşcani – Iaşi – Ungheni (inclusă în reţeaua prioritară TEN-T a Uniunii Europene) cu drumul M14 Criva – Briceni – Chişinău – Tiraspol şi va micşora distanţa dintre Chişinău şi Iaşi cu aproximativ 25 km.

Totodată podul va conecta autostrada Tg. Neamţ – Iaşi – Ungheni prin partea de nord a localității Ungheni din România cu varianta de ocolire a orașului Ungheni din R. Moldova”, a explicat Alexe.

„Sper ca planurile de a merge mai departe cu autostrada până la Chișinău să se concretizeze, iar așa cum vom trece Carpații pe A8, să trecem și Prutul.

Până atunci, susținem proiectul rutei feroviare Iași – Chișinău – Odessa, care este o conexiune importantă între estul continentului si Uniunea Europeană.

Consiliul Județean Iași a transmis scrisoarea de susținere pentru extinderea programului #DiscoverEU prin acordarea de gratuitate pentru tinerii de 18 ani care vor sa călătorească pe ruta Iași – Chișinău – Odessa. Vom rămâne în continuare un partener strategic pentru acest proiect”, a conchis președintele Consiliului Județean Iași.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri