8.3 C
Chișinău
joi, septembrie 23, 2021

Oficial european, despre RM: „Am fost prea toleranţi; Cetăţenii UE nu sunt încântaţi că folosim banii lor pentru a sprijini o guvernare incapabilă să lupte cu corupţia”

Must read

Comentarii recente

drapeleUniunea Europeană admite că a fost prea tolerantă faţă de Republica Moldova, însă acum a tras concluziile de rigoare şi spune: „Ajunge!”. O spune raportorul pentru Republica Moldova în Parlamentul European, Petras Auštrevičius.

„Să furi un miliard de dolari… Păi sunt foarte mulţi bani. Ai nevoie de foarte mulţi saci pentru atâţia bani şi să-i duci pe undeva. Nu cred că acei bani au dispărut pur şi simplu. Aştept cu interes când procurorul general şi întreaga justiţia va scoate la iveală numele acelor persoane. Sper că numele persoanelor implicate vor fi făcute publice, este singura cale. Dacă nu vom cunoaşte adevărul, Moldova va avea o soartă a dublelor standarde, iar standardele duble vor duce societatea într-o direcţie greşită. Din această cauză, sper să realizăm reforma sistemului judecătoresc şi a Procuraturii, dar şi crimele comise până acum nu le putem da uitării”, susţine oficialul european.

Potrivit lui Petras Auštrevičius, situaţia din Republica Moldova este din rău spre mai rău. „Fără posibilitatea de a întrevedea o finalitate, ba chiar cu riscul să devină şi mai proastă, cred că este necesar să facem nişte concluzii şi să spunem „Ajunge!”. Reformele trebuie să fie duse până la capăt. Aceste reforme nu sunt pentru Europa. Aceste reforme sunt pentru cetăţenii Republicii Moldova, pentru această ţară”, a declarat raportorul, într-un interviu pentru Jurnal TV.

Totodată, oficialul afirmă că RM este măcinată de o corupţie sistemică, răspândită la toate nivelurile puterii, de la administraţia guvernamentală centrală până la cea locală, de la companiile de stat, la cele private, în unele cazuri. „Corupţia este o boală majoră în RM, care macină ţara din interior”, spune Petras Auštrevičius, care afirmă că, în această situaţie, cetăţenii Uniunii Europene sunt supăraţi că UE foloseşte banii lor pentru a susţine guvernarea de la Chişinău.

„Suntem acum în situaţia de a răspunde în faţa cetăţenilor Uniunii Europene şi a ţărilor membre UE, care ne cer rezultate şi nu sunt deloc încântaţi că folosim banii Uniunii Europene, banii cetăţenilor europeni, pentru a sprijini o guvernare care nu este capabilă să lupte cu corupţia. Iată de ce, noi probabil ar trebui să uităm ce a fost în trecut şi să vedem ce facem pe viitor. Acum, când Moldova este un partener asociat, i se va cere să înregistreze de două ori mai multe performanţe ca până acum. Bine, admitem că am făcut unele greşeli, că am fost prea toleranţi, dar risipirea banilor, furtul din banii statului în buzunare private, cred că noi trebuie să punem punctele pe „i” şi să vedem ce facem în continuare”, a punctat oficialul.
Sursa:jurnal.md

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri