386297f9ab1d48f38a5a1b60d5fbcea1Schioarea din Ucraina Bogdana Mațețkaia și tatăl său care îi este antrenor au anunțat că se retrag din concursul Olimpiadei de la Soci din cauza vărsărilor de sânge care au loc în Kiev. Aceștia protestează împotriva „acțiunilor banditești” ale președintelui ucrainean Victor Ianukovici.

„Noi, membrii lotului olimpic național al Ucrainei, suntem indignați de acțiunile președintelui Victor Ianukovici care, în loc să aplaneze conflictul prin negocieri cu Maidanul, a înecat ucrainenii în sânge. Prin aceasta a fost încălcat principiul jocurilor olimpice – pace în timpul competițiilor. În semn de solidaritate cu Maidanul și în semn de protest față de acțiunile banditești ale președintelui iresponsabil Victor Ianukovici, părăsim competiția”, a scris Mațețkaia pe profilul său de Facebook.

„Veșnică pomenire eroilor căzuți pentru Libertatea Ucrainei”, își încheie mesajul schioarea Bogdana Mațețkaia.

Precizăm că sportivii ucraineni care participă la Jocurile Olimpice de la Soci au vrut să-și lege la brațe banderole negre în memoria victimelor de pe Maidan, însă organizatorii le-au interzis acest lucru.

sursa: ziarulnatiunea.md 

(154 accesari)