Una dintre cele două persoane, reținute ieri, 13 iulie, de către ofițerii Centrului Național Anticorupție, în dosarul cu permise de conducere de sute de euro, ar fi verișorul unui deputat neafiliat, apropiat de fostul lider al democraților, oligarhul Vlad Plahotniuc.

Sursele Deschide.MD, apropiate anchetei, ne-au comunicat că angajatul Secției calificarea conducătorilor auto a mun. Chișinău din cadrul Agenţiei Servicii Publice, reținut de CNA, ar fi Vlad Andronachi. Ultimul ar fi verișorul ex-deputatului Vladimir Andronachi.

Potrivit comunicatului CNA, remis ieri presei, funcționarul ASP i-ar fi promis candidatului să-l ajute să susţină probele pentru obținerea permisului de conducere, fără ca persoana să dețină cunoștințele necesare, contra unei sume de 800 de euro mită.

„De asemenea, de la domiciliul angajatului ASP a fost ridicată o substanţă de origine vegetală de culoare verde cu miros specific de marijuana”, se mai arată în comunicat.

Amintim că este vorba despre schema de corupţie, prin intermediul căreia circa 100 de persoane ar fi obţinut permise, fără a fi evaluate în conformitate cu regulamentele existente, iar pentru aceasta ar fi plătit sume cuprinse între 500 şi 2000 de euro unor angajaţi ai Agenţiei Servicii Publice şi unor intermediari. În prezent, mai multe persoane sunt cercetate penal pentru trafic de influenţă, corupere activă şi pasivă.

Dacă vor fi găsiți vinovați, bănuiţii riscă amendă penală, până la 7 ani de închisoare și privarea de dreptul de a exercita anumită activitate pe o perioadă de timp.


(39 accesari)