13.9 C
Chișinău
marți, octombrie 19, 2021

O nouă reuniune de negocieri în formatul „5+2”. Autovehiculele din regiunea transnistreană ce participă în traficul rutier internaţional, pe ordinea de zi

Must read

Comentarii recente

În continuarea discuţiilor purtate în data de 16 septembrie curent, astăzi, la sediul din or. Tiraspol al Misiunii OSCE în Moldova a avut loc o nouă reuniune de lucru comună dintre reprezentanţii politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană şi experţii din sfera transportului auto, cu participarea exponenţilor mediatorilor şi a observatorilor din cadrul formatului de negocieri „5+2”.

Conversaţia s-a concentrat pe subiectul autovehiculelor din regiunea transnistreană ce intenţionează să participe în traficul rutier internaţional şi potenţiale măsuri ce pot fi întreprinse în vederea documentării acestora.

În cadrul discuţiilor, Chişinăul a accentuat că decizia protocolară din 24 aprilie 2018 acoperă doar autovehiculele ce nu efectuează activităţi comerciale şi nu include obligativitatea de extindere a mecanismului instituit şi asupra altor categorii de mijloace de transport cum ar fi cele ce practică activităţi comerciale.

Pe marginea problemei transportului comercial s-a evidenţiat că aceasta e una complexă şi trebuie să fie abordată corespunzător, fiind legată şi de procesul aproximării taxelor şi a plăţilor fiscal-vamale pe ambele maluri ale Nistrului, dar şi de respectarea principiilor concurenţei loiale, iar aceasta abordare va necesita negocieri profunde şi de lungă durată.

S-a remarcat că problema autovehiculelor comerciale există, şi trebuie soluţionată prin decizii cu caracter umanitar, cu titlu de excepţie şi orientat spre rezolvarea problemelor imediate cu care se confruntă locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului, după care să se revină şi la soluţionarea altor probleme de actualitate de pe agenda negocierilor.

Partea moldovenească a reiterat necesitatea prezentării de către Tiraspol a listelor cu detaliile corespunzătoare despre situaţia unităţilor de transport vizate, pentru ca informaţiile furnizate să fie verificate de către autorităţile naţionale abilitate, inclusiv prin canalele de cooperare bilaterală moldo-ucraineană, cu efectuarea evaluărilor de resort în vederea identificării unor soluţii viabile.

O atenţie distinctă a fost acordată situaţiei autosanitarelor ce asigură transportarea persoanelor aflate în stare de urgenţă medicală şi oferirii accesului acestora în circulaţia rutieră naţională şi internaţională, inclusiv pentru a fi posibilă traversarea frontierei de stat moldo-ucrainene, pentru aceasta, la fel, fiind necesară precizarea mai multor detalii relevante din partea Tiraspolului.

Cu referire la subiectul permiselor de conducere, Chişinăul a reamintit despre instituirea unei proceduri simplificate de preschimbare a acestora fără susţinerea unor examinări adiţionale, lunar aproximativ 400 de unităţi fiind preschimbate, iar în regiune fiind deja 38 mii de posesori ai permiselor moldoveneşti.

La fel, experţii de pe ambele maluri au discutat unele probleme din activitatea punctelor de înmatriculare a mijloacelor de transport din oraşele Tiraspol şi Rîbniţa ce au fost constatate urmare a vizitei comune a specialiştilor de profil efectuate în data de 7 octombrie 2020, consultări mai detaliate în acest sens urmează a avea loc la nivelul experţilor din cadrul grupurilor de lucru pentru dezvoltarea transportului auto şi infrastructurii drumurilor care se vor convoca până la finele săptămânii curente.

Chişinăul a relevat disponibilitatea de a întreprinde eforturi pozitive întru a fi depăşite cele mai stringente şi umanitare probleme înfruntate de către cetăţenii de pe cele două maluri ale Nistrului.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri