ionitov pd vamaNoul director general adjunct, care a fost desemnat săptămâna trecută la Serviciul Vamal, Grigore Ioniţov, este unul dintre activiştii Partidului Democrat, care a făcut propagandă politică la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014.

Asta rezultă dintr-o înregistrare audio ce a fost publicată de portalul de ştiri Omega.md. Potrivit sursei, cel care a fost numit la conducerea vămii ar fi făcut presiuni asupra funcţionarilor Întreprinderilor de Stat în perioada ultimului scrutin parlamentar.

Atunci, Ioniţov îndeplinea funcţia de director al Departamentului Identificare, Înmatriculare a Mijloacelor de Transport şi Calificare a conducătorilor auto din cadrul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor.

Grigore Ioniţov a fost înregistrat în noiembrie 2014 în timp ce ar fi făcut presiuni asupra angajaţilor Centrului de Resurse Informaţionale al Întreprinderii de Stat Registru. Potrivit omega.md, Ioniţov îi anunţa pe funcţionari că într-o perioadă de două săptămâni trebuie să prezinte o listă cu datele de identitate a cel puţin 20 de persoane care vor vota pentru Partidul Domocrat.

Despre faptul că Ioniţov a fost implicat în campania electorală, vorbeşte şi directorul Centrului de Investigaţii Jurnalistice, Cornelia Cozonac, care afirmă că, potrivit unor informaţii, Ioniţov s-a ocupat nu numai de agitaţie ci şi de donaţiile electorale.

Totodată, unii comentatori susţin că prin numirea în funcţie a lui Grigore Ioniţov Partidul Democrat continuă procesul de infiltrare a oamenilor săi de încredere în instituţiile statului.

Responsabilii din cadrul Serviciul de presă al Partidului Democrat nu au răspuns la telefon pentru a oferi o reacţie.

Amintim că săptămâna trecută Guvernul a creat un nou post în cadrul Serviciului Vamal, cel de şef adjunct, şi l-a numit în această funcţie pe Grigore Ioniţov.
Sursa:jurnal.md

(124 accesari)