Noul Cod Vamal al Republicii Moldova, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2023, a fost votat în lectura a treia de Parlament, care este și finală.

Adoptarea noului Cod vamal derivă din necesitatea executării angajamentelor asumate de țara noastră, prin semnarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.

Noul Cod vamal sistematizează legislația vamală a Republicii Moldova, care cuprinde actualul Cod vamal, Legea cu privire la tariful vamal și Legea cu privire la introducerea și scoaterea bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice.

Documentul prevede că magazinele duty-free vor activa doar în aeroporturi, porturi, la bordul aeronavelor și navelor. O parte din magazinele duty free din zona de frontiera terestră își vor înceta activitatea la expirarea licenței, și anume la data de 22 decembrie 2022.

De asemenea, proiectul prevede aplicarea garanțiilor de stat asupra agenților economici înregistrați până la data intrării în vigoare a Codului Vamal în zonele economice libere, Portul Internațional Liber „Giurgiulești” și Aeroportul Internațional Liber „Mărculești”, în conformitate cu prevederile actelor ce reglementează zonele respective.

Garanțiile respective vor fi extinse și asupra agenților economici care se vor înregistra în perioada 1 ianuarie 2023 – 1 septembrie 2024.

Primul Cod vamal a fost adoptat în anul 1993, în 2000 a fost adoptat noul Cod vamal, precum și Legea la serviciul în organele vamale. Evoluțiile economice naționale și internaționale, concurența pe plan extern au determinat necesitatea unor noi concepte vamale.

Jurnal.md


(10 accesari)