Noi revendicări, votate unanim la PROTEST: Demisia in corpore a CCA şi eliberarea necondiţionată a lui Alexei Alexeev; Când va fi organizată următoarea manifestaţie antiguvernare

Demisia in corpore a Consiliului Coordonator al Audiovizualului şi eliberarea necondiţionată a lui Alexei Alexeev. Sunt alte două revendicări adăugate la rezoluţia adoptată de oamenii prezenţi la protestul de data trecută.

Manifestaţia de astăzi din faţa sediului televiziunii publice s-a încheiat cu puţin timp în urmă. Organizatorii manifestaţiei, liderii celor două partide antioligarhice Platforma DA şi PAS, spun că, în condiţiile în care guvernarea nu a respectat revendicările oamenilor, protestele vor continua.

„Nu avem un răspuns satisfăcător la rezoluţia noastră. Putem adăuga la rezoluţia din 17 septembrie demisia in corpore a CCA. Când am mers la ambasadori şi la instituţiile internaţionale, primul punct a fost eliberarea necondiţionată a lui Alexei Alexeev care a fost arestat nejustificat. Cred că trebuie să adăugăm şi asta în rezoluţie. Am reuşit să menţinem nişte proteste paşnice şi civilizate, deşi ei au vrut să ne ducă pe tărâmul lor al „razborcilor”. Trebuie să protestăm în continuare. Timpul şi locul le vom stabili pe parcurs. Se poate şi proteste spontane, ca să nu aibă timp să pregătească tot felul de maratoane”, a menţionat Andrei Năstase.

„Oamenii vor să schimbe clasa politică, nu sistemul electoral. Este important să ajungeţi acasă şi să le transmiteţi informaţia corectă celor care nu au putut ajunge. Vă rugăm să-i informaţi şi să fiţi atenţi la mesajele mai departe. Aşteptăm răspunsul lor, apoi vom veni şi cu răspunsul nostru”, a spus Maia Sandu.

14:30

Update

„Jos cenzura!”: PROTEST la televiziunea publică; Platforma DA şi PAS cer „Ora Opoziţiei” la Moldova 1

„Jos cenzura” şi „Nu minţiţi poporul cu televizorul” se scandează în faţa sediului postului public de televiziune. Oamenii sunt nemulţumiţi că actuala conducere de la Moldova 1 le-a ignorat revendicările cu privire la acordarea unei ore opoziţiei care se bucură de sprijin popular.

Sediul televiziunii publice este înconjurat de poliţişti, asta în timp ce la Ministerul Muncii, nu a venit niciun om al legii pentru a asigura ordinea.

„La Ministerul Muncii nu era nici un poliţist. Pe Plahotniuc nu-l interesează decât maşinăria propagandistică, doar procuratura. Plahotniuc a şantajat tot ce a putut şantaja pentru a obţine postul de procuror general. Pentru el nimic nu e mai important decât acest post. Un procuror general independent demult ar fi pus sub acuzare cel puţin cinci persoane care au contribuit la alegerea prin fraudă a şefei de la Moldova 1”, a menţionat Andrei Năstase.

„Să le fie ruşine celor care trebuie să aibă grijă ca noi să fim informaţi corect şi în special şefului CCA, Dragoş Vicol. L-am inclus în „lista ruşinii”. Plahotniuc şi Dodon nu ar putea să-şi bată joc de ţară dacă nu ar exista asemenea oameni care îi permit. Este televiziunea noastră, nu este televiziunea lor, ei a televiziunile lor”, a spus Maia Sandu.

13:47

Update

​Marş de PROTEST spre sediul televiziunii publice: „Ne ducem să le amintim că noi suntem poporul; Reacţia lor este o profanare”

Protestatarii au pornit în marş spre sediul televiziunii publice. Oamenii sunt nemulţumiţi că actuala conducere de la Molsova 1 le-a ignorat revendicările cu privire la acordarea unei ore opoziţiei care se bucură de sprijin popular.

„Le-am dat timp suficient. Am văzut mişcarea lor. Reacţia lor seamănă a profanare. Azi ne ducem să le amintim că noi suntem poporul şi că avem dreptul la timp egal alături de guvernarea care are un rating de 5%”, a declarat vicepreşedintele Platformei DA, Alexandru Slusari. „Să le arătăm că nu acceptăm bătaia de de joc, că nu acceptăm să fim manipulaţi de televiziunea publică, de cei cărora le plătim salariile”, a adăugat secretarul Platformei DA, Chiril Moţpan.

„Referindu-se la revendicările noastre, Candu ne-a spus să ne spălăm pe faţă. Eu zic el să facă un duş rece şi să înţeleagă împreună cu neamurile lui din Parlament că nu vom tolera o guvernare de 3% şi doi bani”, a menţionat şi preşedinta PAS, Maia Sandu.

Organizatorii protestului spun că sediul televiziunii publice deja a fost înconjurat de poliţişti. Asta în timp ce la Ministerul Muncii nu a venit niciun om al legii pentru a asigura ordinea.

13:10

Update

PROTEST la Ministerul Muncii, care nu este păzit de niciun poliţist; Andrei Năstase: „Iată cât de importantă este această instituţie pentru ei”

„Ruşine”, „Vrem pensii decente”, „Ei dau afară tinerii din ţară” – asta se scandează în acest moment la sediul Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, acolo unde spre deosebire de alte instituţii nu a venit niciun reprezentant al forţelor de ordine.

„Sunt poliţişti care să apere această instituţie? Atât de importantă este această instituţie pentru ei. Atât de importanţi sunt pensionarii pentru ei. Pentru ei contează doar instituţiile unde se iau decizii”, a declarat preşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, care a ţinut să-i felicite pe pensionarii din Moldova cu ocazia Zilei Internaţională a Persoanelor în Etate.

„Aceşti oameni nu au făcut în ţara noastră decât un genocid social. În fiecare zi o să aflăm că-şi bat joc de intelectuali, de bolnavi, de oameni care nu mai au putere şi vârsta să o apuce peste hotare. În continuare trebuie să demonstrăm că nu pot ei să ne dezbine, să ne împiedice să ne consolidăm. Doar aşa vom reuşi”, a menţionat Andrei Năstase.

„Vă mulţumim că nu renunţaţi. Cei care aţi muncit mulţi ani cinstit aţi contribuit la dezvoltarea comunităţii, i-aţi încredinţat statului nişte bani pe care trebuie să-i întoarcă sub formă de pensii. Acesta era contractul social. V-aţi îndeplinit partea din contract, dar această guvernare coruptă a uitat de obligaţii”, a spus şi lidera PAS, Maia Sandu.




Opoziţia antioligarhică organizează astăzi un nou protest faţă de schimbarea abuzivă a sistemului electoral. Oamenii sunt aşteptaţi la ora 12.00, în faţa cinematografului Gaudeamus din sectorul Telecentru, de unde vor porni într-un marş de protest împotriva dezmăţului oligarhic.

Sursa;jurnal.md

(38 accesari)