Nicolae Labiș ar fi împlinit astăzi 78 de ani

Efectul Labiș este profund și reverberant. Întrebarea retorică privitoare la posibila evoluție viitoare a liricii labițiene nu-și mai are rostul într-o poezie în care atâtea aripi s-au frânt înainte de vreme. Trebuie considerată lucrarea destinului ca încheiată, ca și creația poetului descins din Malini. Prin poezia sa, el a obligat epoca strabătută să redescopere lirismul, să-l readucă în matca-i tradițională după devierile tematice cunoscute. Dând puțin și valoros tribut baladescului, Labiș a reorientat zona de investigare poetică înspre eul liric; el devine „spirit al adâncurilor”. Este atât de personal și atât de general totodată, încât generații întregi s-au regăsit și și-au regăsit aspirațiile și neliniștile în creația lui. Apoi, Labiș a readus în poezie fiorul profundelor confesiuni. I-a dat acesteia capacitatea de a vibra uman, iar vibrației umane a încercat să-i redea puritatea ultimă. A adus în poezie iubirea, care înseamna pentru el atingerea veșniciei prin clipă. În numele tuturor Labiș stă pur și drept în fața Destinului: „Sub zenit / Am să fiu fericit / Când cineva, / Descifrându-mi litera și inima mea, / Va putea fi privit / Râzând ori rânjind, / Ori plângând.

Dor

Pentru ce-am plecat,
Unde mă îndrept?
S-au întunecat
Sensurile-n piept,
Dar o flacără
Mă cheamă acolo
Sub straturi de nea
Şi vreau să treacă
Liniştea mea.

Primele iubiri

Azi, iată, am văzut un curcubeu
Deasupra lumii sufletului meu.
Vin cerbii mei în goană să se-adune
Şi către el privirile-şi ţintesc-
Un codru nesfârşit de coarne brune,
În care mii de stele strălucesc.
Sosind din dunga zării de argint,
Vin păsările-mi mari de sărbătoare
Şi-nchipuiesc pe ceruri, fâlfâind,
Un ocean de aripi mişcătoare.
Întreaga lume-a sufletului, vie,
Palpită-ntr-o frenetică beţie.
Azi sunt îndrăgostit. E-un curcubeu
Deasupra lumii sufletului meu.
Izvoarele s-au luminat şi sună
Oglinzile ritmându-şi-le-n dans,
Şi brazii mei vuiesc fără furtună
Într-un ameţitor, sonor balans,
În vii vibrează struguri străvezii-
Cristalurile cântecelor grele-
Şi stropi scăpărători de melodii
Ca roua nasc în ierburile mele.
Eu curg întreg în acest cântec sfânt:
Eu nu mai sunt, e-un cântec tot ce sunt.