16.1 C
Chișinău
luni, septembrie 27, 2021

Nevoia de simplitate, de Mădălina DUMITRACHE

Must read

Comentarii recente

simplitate“La om, totul trebuie să fie frumos: şi chipul, şi îmbrăcămintea, şi gesturile şi ţinuta şi sufletul şi gândurile.”  (A. P. Cehov – Unchiul Vanea)

Nimic nu-i apropie mai repede pe oameni decât o caldă înţelegere, acea atmosferă de calmă participare, capabilă să domolească temeri şi să înlăture neliniştile, să elimine orice stavilă, acea atmosferă pe înţelesul spiritelor delicate sau vulgare, instruite sau modeste deopotrivă. Simplitatea uneşte bunătatea cu frumuseţea şi are o înfăţişare străină de lucrurile de prisos. Este modul de apropiere cel mai simplu cu putinţă şi, totuşi, aşa de rar. Cu alte cuvinte, se impune să te distanţezi de ţinuta “cultivată” şi să devii simplu.

Ne este greu să credem că cele mai dificile şi complicate lucruri ale existenţei noastre încep, parcă, de la nevoia de a fi noi înşine. “Simplu” şi “firesc” s-au pierdut ori s-au rărit de-a binelea.

Frumosul, conceptul – cândva rege al întregului sistem  de categorii estetice – este azi ocolit, dispreţuit şi degradat prin asocierea sa cu vorbe goale sau chiar cu obositul termen “kitsch”.

Arta, ca şi viaţa în general, nu este numai reflectare, ci şi construcţie în sfera unor valori perene şi autonome ale cărei coordonate civilizatorii rămân Adevărul, Binele, Frumosul. Prin aceşti termeni, arta nu numai că selectează, dar şi propune, nu numai că se adecvează realităţii, dar şi o corectează conform unui etalon ideal, extras prin forţa ei creatoare abstracţiunii filosofice, spre a dobândi concreteţea  obiectivizării materiale, intuitive a operei de artă.

Frumosul de esenţă este, prin definiţie, modest şi neostentativ, calm şi discret. El nu trage de mânecă, ci se lasă descoperit. De aceea, el se adresează exclusiv unor priviri şi unor urechi ce au învăţat să-l vadă şi să-l audă. Totuşi, simplitatea – ce ar trebui să fie naturală – are adesea nevoie de studiu.

Seninătatea simplităţii este rezistenţa la frustrare, capacitatea de asumare a vieţii în integriatea ei, cu nefericirea şi neîmplinirile inerente, dar mai ales cu partea ei anostă, cu balastul “stupidităţii”, “banalităţii”, “platitudinii”.

Seninătatea autentică este o delicată mutaţie sufletească declanşată de  pilda luminii înalte a seninului, care îl face pe acesta să dăinuiască şi să iradieze nu doar ca un răspuns la provocarea vremii, ci şi ca răspundere pentru deschiderea încrezătoare a cerului propriei vieţi.

sursa: webcultura.ro

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri