2.2 C
Chișinău
marți, 26 octombrie, 2021

Nepotul lui Filat, în AREST pentru 30 de zile

Must read

Comentarii recente

big-nepotul-lui-filat-in-arest-pentru-30-de-zile.pngProprietarul firmei „Caravita”, Vladimir Rusu, nepotul liderului PLDM, Vladimir Filat, s-a ales cu 30 de zile de arest. Acesta se va afla în izolatorul de urmărire penală al CNA. Decizia a fost luată de Judecătoria Buiucani.

Potrivit procurorilor, în schema de fraudare de la Banca de Economii sunt implicate zeci de companii, printre care şi „Caravita”, specializată în achiziţionarea terenurilor. Schema constă în acordarea creditelor de către BEM fără să fie restituite. În cazul a două dintre companiile implicate este vorba despre credite în sumă de 22 de milioane şi 30 de milioane de lei.

În cadrul percheziţiilor au fost depistate ştampilele întreprinderilor prin intermediul cărora au fost tranzitaţi banii creditaţi de la BEM, chei de acces de la conturi bancare deschise în bănci din străinătate şi gestionate din Republica Moldova, citaţii pe numele persoanelor respective emise de autorităţile române într-un dosar investigat în paralel, dar şi un pachet de documente.

Amintim că nepotul lui Filat, Vladimir Rusu, a fost reţinut aseară de Centrul Naţional Anticorupţie, în dosarul delapidărilor de la BEM. Totodată, a fost reţinut şi naşul liderului PLDM, Ion Rusu.

Preşedintele PLDM, Vladimir Filat, a anunţat pe o reţea de socializare că nu va comenta reţinerea rudelor sale. „Nu vreau să dau calificări pentru această acţiune. Înţeleg contextul în care este făcută, la fel cum o înţeleg şi mulţi alţii”, a menţionat acesta.

jurnal.md

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri