PGRMCredeam că degeaba am cheltuit cerneala, scriind despre impertinența celei care e Nelly Ciobanu. Ea a acceptat să cânte pentru banii celui mai odios oligarh din R.M. Nu știm cât îi dă Plahotniuc pentru evoluție, dar interpreta Horei din Moldova s-a compromis definitiv.

De fapt, și-a tăiat cărările și a făcut de nimic țara. Ori de câte ori o va vedea pe micile ecrane, lumea va găsi capăt de vorbă:
– Asta-i aceea care a cântat la Nisporeni pentru Plahotniuc, în timp ce bandiții lui spărgeau capetele oamenilor cu chetre!
În timp ce inimoasa prezentatoare de ieri tace filosofic ca și altă ”vedetă”, Silvia Grigore, care a cântat pentru avortonul lui Putin, pe nume Dodon, pe scena glamuroasă a estradei moldovenești s-a auzit și o voce a rațiunii. Sper că nu e ultima.
Ionel Istrati, deși a apărut într-o poză alături cu Contrabandistul, a precizat că nu va cânta pentru formațiunea în cauză. „Ionel Istrati e cu PLDM”, a scris cineva. „Nu fac apartenenta cu niciun partid. Am refuzat toate partidele. Just a simple selfi”, a precizat artistul.
Frumos. Experimentata căprioară a estradei moldovenești care speră, probabil, să cucerească lumea cu vocea-i și convingerile sale, a fost păruită moral. Poate va vorbi măcar după aceasta. Împreună cu altă somitate – Olga Ciolacu. Sugestie – ambele să preia din repertoriul lui Ionel melodia ”Eu numai, cu tine!”.
Vasile Grozavu
Sursa: cuget-liber.md

(148 accesari)