15 C
Chișinău
luni, septembrie 27, 2021

Negre amintiri din Siberia…

Must read

Comentarii recente

BorisVasiliev1303Boris Vasiliev este omul care reprezintă o bogată enciclopedie, neobosit să povestească. Însă indiferent cîte întrebări nu i-ai adresa, gândurile sale sunt departe în trecutul său, în  perioada deportărilor. Cu lacrima pe sub geană și pleoapa lăsată în jos, povestește ziua de 13 iunie 1941, cînd fusese evacuat împreună cu familia sa.

Așezat la o masă rotundă, Boris Vasiliev povestește neclintit. Își stăpînește cu greu emoțiile. Patru ani de viață siberiană nu încap într-o oră, două.

Era o noapte neagră, luna parcă dispăruse în acel moment. Numai cîinii lătrau cu prea multă impertinență de stricau liniștea nopții. Cîțiva trimiși de-a lui Stalin au dat buzna în casa de la Molovata, unde odihneau părinții, copilul Boris și cele două surori ale lui. Le-au ordonat să iasă fără să se lase așteptați. Pășeau timizi, îmbrăcați în cămașe și pantaloni scurți și încălțați în sandale, fără să știe unde merg. I-au urcat într-un vagon, în care anterior transportau vite. Toți se țineau de fusta mamei și se ghemuise să n-o piardă. Ei nu s-au pierdut, însă tatăl lui Boris Vasiliev a fost dus într-alt vagon. Chipurile merita pedeapsă, întrucît era primar român și deținea opt hectare de pămînt. De-atunci nu și-a mai văzut tatăl.

„Au urmat ani de teroare. Negreața nu se mai termina. În Siberia existau doar cei care plecau capetele în fața călăilor staliniști, care au furat copilării, au distrus destinul oamenilor nevinoveți”, mărturisește eroul nostru. Se comportau cu bieții basarabeni mai groaznic decît cu animalele. Li se dădea pîine din tărîță, necoaptă, astfel că scurgeai apa din ea, iar ca să aibă mai mult saț o presurau cu sare.

Tot regimul avea o strînsă legătură cu atmosfera din Siberia – răcnete de durere, strigăte de moarte, miros de praf de pușcă, ger uscat și noapte, mai multă noapte. Noroc de poala mamei, care-i strîngea pe toți trei și adormeau încălziți de respirația maternă. Era noapte uscată de frig cînd o vecină de-a familiei venise într-un suflet.

– Haideți vă rog să-i citiți rugăciune mamei că moare.

– De ce-ai venit acum, cînd se lasă noaptea?, întrebă mama lui Boris

– Pentru că mă tem să dorm singură alături de mamă moartă, a răspuns fetița, care tocmai rămăsese orfană.

A plâns foarte mult, spuse Boris și abia mai putea vorbi. Mama lui cînta în corul bisericesc și cunoștea toate rînduielile. A mers la căpătîiul femeii care-și dădea sufletul și au înnoptat toți în acea căsuță de lemn. Făcuse focul în sobă și încălzise încăperea, iar cînd venise vremea de culcare, doamna Vasiliev făcuse regulă:

– O să doarmă fetele, Boris, tu alături și eu la margine”,spuse basarabeanca de la Molovata, însă vecina se împotrivise.

– Nu, voi dormi pe pieptul neînsuflețit al mamei, căci de mîine n-am s-o mai văd. De mîine va trebui să mă despart de ea, plîngea copila de-asupra mamei sale.

„Ce vină a avut femeia, care ne era vecină de cînd mă țin minte în satul de baștină? Cu ce a greșit ea comunismului de și-a trăit ultimul ceas în urîciunea Siberiei?!”, se întreabă Boris Vasiliev și ridică privirea.

Își freacă mîinile pe masă, apoi le încrucișează și zîmbește. „Mi-amintesc cum mama îmi purta de grijă cel mai mult mie. Pentru că eram năzbîtios. Deseori spunea: „Dă Doamne minte la toți și lui Borea al meu oleacă”.

Și își amintește cum răcneau călăii și le impuneau concepția că Dumnezeu nu există. Pedepsiți erau acei care-i pomeneau numele Celui de Sus, bătut și pus la munci grele. Femeia Vasiliev însă se ruga necontenit pentru întreaga familie.

Într-un moment s-au gîndit să evadeze. Și tot de fusta mamei ținîndu-se, au ajuns în sat, la Molovata. Găsise casa, însă a trebuit să dea o sumă bunicică de bani ca să le-o cedeze. Prea scurtă le-a fost revenirea, căci autoritățile aflase și i-au transportat înapoi în gerurile Siberiei. Atunci i-au întrebat: „Voi n-ați știut că sunteți luați pe viață?” Viața însă număra prea puțini ani, căci în condițiile iadului, rezistau doar cei care purtau credința în ei.

Cum băiețandrul Boris nu avea liniște, nu-și găsea locul în coșmarul timpului, a mai recurs la o tentativă de evadare. De astă dată, singur, povestește. „M-am agățat de urma mașinilor, am mers și pe jos, m-am ascuns într-un vapor ca să pot ajunge acasă. Eram singur pe lume. Am trăit la bunelul, căci casa noastră era ocupată de oamenii lui Stalin”, spune înnădușit bătrînul. S-a întors de unde plecase ca să-și continue studiile. La 30 kilometri de Molovata se află Colegiul Pedagogic din Orhei. Cu atestatul de șapte clase absolvite în Siberia și biografia scrisă cu o cinste absolută, băiatul este respins. „Am scris că mama și surorile mele sunt în Siberia, iar pe tata l-au luat alții. A fost primar în România și ținea opt hectare de pămînt. S-au uitat fugitiv la mine și cu nasu-n actele mele mi-au zis că pot să mă duc să învăț o lună, apoi să lucrez în mină cu așa etichetă. Eu știam că cei care merg în mină, acolo-și văd sfîrșitul”. Ploua, zi mohorîtă, iar eu, copil îmbrăcat modest, m-am oprit sub un acoperiș și plîngeam. Se apropiase un evreu simpatic, îmbrăcat foarte elegant, cu voce calmă  și mă întrebase ce-am pățit. I-am povestit. La îndemnul lui am intrat în frizeria din apropiere, am scris în limba rusă fișa biografică, precum că sunt orfan – părinții au decedat, iar eu am crescut la casa de copii. Ca să nu mă recunoască cei din comisia de admitere, am expediat-o prin poșta. Am reușit să urmez Colegiul, iar acel evreu mi-a fost profesor de muzică. Tot acolo am cunoscut-o pe frumoasa mea Alexandra. Eram colegi de grupă, stătea chiar în banca din fața mea, dar fiindcă purtam haine cîrpite, nu mă privea nici cu colțul ochiului. Am luptat pînă am cucerit-o și am cerut-o de nevastă”, mărturisește Boris Vasiliev cu zîmbet pe chip.

„După ani grei, după atîtea omoruri săvîrșite, cum de îndrăznesc aceste cozi de topor, precum Voronin și cei ai lui să vină să ne ceară să-i votăm? Ne-au omorît în chinuri și prea puțini au revenit acasă. Și acel Dodon. 55 de oameni din satul lui au fost secerați de secera pe care a ținut-o și el în mînă. Să le fie rușine!”, se indignează bătrînul. El a prezentat mai multe documente oficiale, furate din KGB și ascunse mulți ani într-un borcan, îngropat în grădină, care atestă adevăruri despre valurile de deportări. În memoria celor căzuți în Siberia, a înălțat o cruce cu numele victimelor pe o tăbliță sfințită, iar cele mai concludente adevăruri, tăinute ani de zile, le-a publicat într-o carte, editată acum doi ani.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri