9.5 C
Chișinău
sâmbătă, septembrie 25, 2021

Năstase prezintă dovada că CEC a încălcat legea când a primit semnăturile în susținerea lui Marian Lupu

Must read

Comentarii recente

nastase-cecComisia Electorală Centrală a încălcat legea atunci când a primit semnăturile în susținerea candidatului la funcția de președinte al Republicii Moldova, Marian Lupu. Cu dovezi în acest sens a venit sâmbătă liderul Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase.

Năstase a prezentat un document care prevede că un concurent electoral poate depune semnăturile în susținerea sa doar în zilele de luni până vineri, nu însă și sâmbătă, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Marian Lupu.

Este vorba despre hotărârea cu nr. 122, „cu privire la stabilirea locului şi timpului primirii documentelor necesare pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă și candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova”. Acest document prevede că Primirea documentelor, depuse de solicitanţi în vederea înregistrării în calitate de candidaţi la funcţia de Președinte al Republicii Moldova se va efectua după încheierea activității grupului de inițiativă de colectare a semnăturilor și pînă la data de 29 septembrie 2016, pe adresa: municipiul Chişinău, str. V. Alecsandri, nr.119, bir.202, după cum urmează:
a) în zilele de luni pînă vineri, între orele 9.00 – 16.00;
b) în ziua de 29 septembrie, între orele 9.00 – 17.00.

Potrivit lui Andrei Năstase, care s-a deplasat sâmbătă la CEC împreună cu colegii săi din grupul de inițiativă, este vorba despre o „încălcare gravă a legislației, făcută pentru a-l favoriza pe candidatul puterii, Marian Lupu”.

Liderului grupului de inițiativă în susținerea lui Năstase, Alexandru Slusari, a declarat că a sesizat această neconcordanță după ce a anunțat CEC vineri că sâmbătă, 10 septembrie, se vor prezenta la comisie pentru a depune semnăturile acumulate.

„Am discutat la telefon cu reprezentantul CEC, care ne-a spus că sâmbătă nu se permite depunerea, deoarece există acest regulament. După ce am întrebat de ce pe 3 septembrie lui Marian Lupu i s-a permis și a fost favorizat ei nu au răspuns nimic. Apoi ne-au sunat după o jumătate de oră și ne-au invitat sâmbătă să depunem semnăturile. Au vrut să ne bage în aceeași oală. Se vede clar că CEC lucrează în favoarea unui candidat. Pentru Marian Lupu au încălcat legislația”, a declarat Slusari.

Andrei Năstase susține că în aceste condiții solicitarea lui Marian Lupu, de a fi înregistrat în cursa electorală, trebuie să fie respinsă, iar candidatul PD să fie obligat să respecte toate prevederile legale.

„Au insistat ca și noi astăzi, în zi de sâmbătă, să depunem actele. Să-i punem în legalitate pe Lupu și Plahotniuc, care au depus actele pe 3 septembrie, într-un mod ilegal, pentru a fi numărul 1 în listă. Noi astăzi avem toate documentele acumulate, dar ar fi ilegal să le depunem”, a declarat Năstase.

Sursa:independent.md

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri