13.9 C
Chișinău
joi, 28 octombrie, 2021

Nae Ionescu şi generaţia condamnată la luciditate

Must read

Comentarii recente

nae ionescuProfesorul de logică şi de metafizică, dascălul de gazetărie mereu actual, mentorul de gândire al unei întregi generaţii, „filozoful” în gazetărie şi „gazetarul” în filozofie, polemistul bătăios, Nae Ionescu se situează în viaţa bucureşteană ca elev al lui N. Iorga şi ca moştenitor spiritual al lui V. Pârvan.

„Profesorul de nelinişti”, cum zicea N. Steinhardt, s-a format înainte de primul război mondial (când a început războiul avea 26 de ani). C. Rădulescu-Motru a fost nu numai profesorul său, ci şi acela care i-a orientat destinul, primindu-l printre colaboratorii „Noii Reviste Române” şi trimiţându-l apoi la doctorat, în Germania, la München. Ulterior, în 1920, C. Rădulescu-Motru îl va introduce în corpul universitar ca asistent al său, încredinţându-i cursurile de logică, de teoria cunoştinţei şi metafizică şi tot el va fi acela care îl va lansa pe fostul său student în câmpul unei ziaristici care îi va aduce lui Nae Ionescu gloria, la fel de mare ca şi cea a renumitelor sale cursuri universitare. Alături de C. Rădulescu-Motru, P. P. Negulescu a fost cel de-al doilea dascăl care a contribuit la formarea intelectuală a viitorului doctor münchenez. Admirator fanatic al lui N. Iorga, care i-a fost profesor şi mentor spiritual, Nae Ionescu nu va ezita, după ani de zile, să polemizeze cu profesorul său1.

Influenţa lui Nae Ionescu s-a propagat în medii diferite, dar a rodit mai bogat în mediul universitar, începând cu anul 1922. În viaţa universitară, Nae Ionescu se situează ca un descendent direct al lui N. Iorga şi se recunoaşte ca unul „din elevii săi cei mai „puri”, crescuţi adică în realismul istoric, fenomen românesc dinamizat de N. Iorga”. Cronologic însă Nae Ionescu apare ca un „descendent” al lui V. Pârvan. „Căci de la 1926 încoace are în faţa sa o masă de studenţi care crescuseră sub magia lui V. Pârvan şi care nu-şi mai găseau nici un maestru spiritual.”2 Nae Ionescu va gândi în continuare orientarea spirituală, căci studenţii „nu caută la Universitate numai o bună şi precisă învăţătură”, ci mai ales „o metodă de viaţă şi de gândire, un maestru spiritual, adică un om destul de sincer ca să nu şovăie” şi „destul de viu ca să nu piară el însuşi, copleşit de conştiinţa acestei zădărnicii”3. „Profesorul” se dovedeşte de la bun început un tip socratic prin refuzul oratoriei şi al metafizicii exterioare. „El va readuce metafizica la punctul ei iniţial: cunoaşterea de sine. De la prima sa lecţie de metafizică – problema fiinţei va rămâne centrul de preocupări teoretice ale profesorului Nae Ionescu. Structură antioratorică, el introduce în Universitate tehnica socratică a lecţiilor familiare, calde, dramatice. Creează repede un stil, pe care îl imită studenţii: vorbire directă, fraze scurte, exemple frivole.”4 Nae Ionescu va susţine metoda gândirii cu „mintea proprie”, cu priză la real şi cu perceperea vieţii ca ipostază vie a realului. Mulţi dintre tinerii care vor săvârşi marea deschidere a culturii române spre universal au fost discipolii lui Nae Ionescu. Deşi personalităţi complexe şi total diferite, ei s-au simţit apropiaţi prin aceleaşi crezuri şi prin dezbaterile atât de actuale în acea vreme – „cunoaşterea de sine”, „autenticitatea”, „trăirea”, „experienţa” pe care le aflaseră în ideile lui Nae Ionescu. Datorită metodei „socratice” a „Profesorului”, foştii săi elevi sunt „atât de personali, atât de rotunjiţi sufleteşte, chiar atât de deosebiţi între ei”5.

Mircea Eliade va fi unul dintre acei care au trăit cu intensitate „aventura” cunoaşterii, enunţată de Nae Ionescu. Simpatia dintre Mircea Eliade şi Nae Ionescu a fost reciprocă. Discipolul vede în profesorul său un mentor spiritual care se adresează studenţilor chemându-i să reflecteze asupra diverselor probleme şi învăţându-i să le rezolve singuri printr-o reflectare proprie. Datorită lui, Mircea Eliade pătrunde la „Cuvântul” şi devine cunoscut într-un cerc larg de intelectuali. Profesorul îi intuieşte posibilităţile şi îi supraveghează lecturile filozofice care se înmulţesc simţitor: Bacon, Kant, Steiner. Mircea Eliade a păstrat o adâncă recunoştinţă faţă de mentorul său spiritual, dovadă este iniţiativa sa de a aduna într-o culegere articolele politice ale lui Nae Ionescu, scrise în 1926-1933. Acestea vor fi publicate în 1937, la Editura Culturii Naţionale sub titlul Roza vânturilor, însoţită de o scurtă prefaţă a autorului şi cu o amplă, elogioasă postfaţă a îngrijitorului ediţiei – Mircea Eliade. Aceasta va fi singura carte, apărută în timpul vieţii sale6. După moartea lui Nae Ionescu (15 martie 1940), s-a constituit un Comitet pentru editarea operei sale, alcătuit din foşti studenţi şi colaboratori ai profesorului (Const. Floru, Const. Noica, M. Vulcănescu) care au beneficiat şi de sprijinul altora, sub coordonarea academicianului Octav Onicescu. Acest comitet a editat patru cursuri celebre: Istoria logicei (1941, cu un memorabil portret al lui Nae Ionescu, scris de V. Băncilă), Metafizica (1942 – este vorba de cursul despre Cunoaşterea imediată, ţinut în 1928-1929), Logica generală (1943), Metafizica II (1944 – este vorba de cursul despre Cunoaşterea mediată, ţinut în anii 1929-1930).

Diana Vrabie

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri