CEDORepublica Moldova a fost condamnată din nou de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului și va plăti 3.890 de euro în cauza Vasiliciuc c. Moldovei. Reclamanta Axenia Vasiliciuc, din cauza situației economice din Republica Moldova a părăsit țara și a plecat în Grecia unde și-a găsit un loc de muncă.

La 15 septembrie 2008, când se întorcea în Grecia, a fost oprită la punctul vamal din aeroport, având cu sine o cutie cu bijuterii, pe care nu le-a declarat, fiind convinsă că bunurile cu o valoare mai mică de 5.000 de euro nu necesită a fi declarate. Poliția i-a întocmit un proces-verbal, iar femeia a pierdut zborul. Totodată, aceasta a semnat o declarație prin care se obliga să se prezinte în fața autorităților naționale la solicitare, indicând și datele de contact din Grecia.

La 1 octombrie 2008, reclamanta s-a întors în Grecia prin același aeroport, fără a întâmpinat careva dificultăți la ieșirea din țară, iar la 7 octombrie, poliția a inițiat formal proceduri penale împotriva sa pentru tentativă de contrabandă cu bijuterii, fapt despre care nu a fost informată. Ulterior, la 19 iunie 2009, Judecătoria Botanica a emis mandat de arest pe numele său pentru 15 zile.

Reclamanta a aflat despre acest mandat mai târziu și a angajat un avocat, care a depus o cerere „habeas corpus” în instanța de judecată, în care a susținut, printre altele, că reclamanta nu a știut despre cauza penală intentată împotriva sa, că nu a fost niciodată invitată să se prezinte la Procuratură și că nu a fost informată despre obligativitatea de nepărăsire a localității. Însă toate demersurile avocatului au fost respinse de Judecătoria Botanica și Curtea de Apel Chișinău.

În iulie 2011, după comunicarea cererii Guvernului, autoritățile moldovene au solicitat Interpolului un mandat internațional de arestare pe numele reclamantei, care a fost arestată în Grecia și deținută pentru o perioadă de douăzeci și trei de zile, în așteptarea procedurii de extrădare. Statul Elen a respins cererea de extrădare.

În faţa Curţii reclamanta s-a plâns că nu a existat o suspiciune rezonabilă care să justifice arestarea sa, iar instanțele naționale nu au motivat suficient dispunerea arestării.

Curtea a găsit Moldova vinovată de încălcarea articolului 5 din Convenție (Dreptul la libertate și siguranță) și i-a acordat reclamantei 3.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral și 890 de euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

Sursa:independent.md

(32 accesari)