13.2 C
Chișinău
miercuri, septembrie 29, 2021

Mişmaşurile din spatele reformei pensiilor

Must read

Comentarii recente

pensionar plahotniucDupă spectacolul alegerilor prezidenţiale, mimarea luptei cu prezidentul de buzunar, arestările spectaculoase ale miniştrilor, votul uninominal şi concesionarea zăcămintelor, cetăţenilor le este băgată pe gât o nouă manipulare marca PD – aşa-zisa “reformă a pensiilor”. “Majorări cu circa 45%”, “valorizarea venitului asigurat”, reducerea inechităţilor”, bla-bla-bla…

Puţini însă cunosc că în spatele “faimoasei” reforme, anunţate cu mare fast şi aprobate în grabă de către guvernul nocturn si majoritatea parlamentară de buzunar timp de o săptâmână, se ascunde, de fapt, o nouă schemă de hoţie şi escrocherie.

Cu siguranţă, n-o să auziţi de la Publika, Prime sau Canal 3 că prin noua formulă de calcul guvernarea mafiotă a redus cu circa 30% mărimea valorii indexate. Anterior, din 2002 până în 2016, coeficientul de indexare se calcula ca si media dintre creşterea preţurilor de consum şi cea a salariului mediu pe economie din anul precedent. Guvernarea PD-istă a exclus tot, păstrând doar indicele prețurilor de consum din anul precedent, şi se laudă că va indexa în acest an pensiile cu 6.8%. Însă prin metoda aplicată până la “reformă” coeficientul indexării de la 1 aprilie 2017 urma sa fie de aproximativ 8.5%. Asta înseamnă “majorare” în înţelesul guvernării oligarhice, promotoare a “stabilizeţului”.

La modul practic, în urma “majorărilor”, în buzunarul fiecăruia dintre cei circa 600 de mii de pensionari pentru limita de vârstă sau dizabilitate nu vor ajunge în mediu câte aprox. 300 de lei pe an, iar economiile totale ale Guvernului de pe urma acestei modificări se estimează la circa 200 mln. lei doar pentru un an. 

Bani suficienţi pentru a mai deschide vreo televiziune de propagandă şi a-i procura lui Timka o nouă maşină de ultimă generaţie, lui Ghimpu încă o benzinărie şi o vilă undeva prin Maldive, să aibă unde-şi depăna bătrâneţele de cadavru politic, iar transfugilor Zagorodnîi şi Ivanov – “bacşiş” sub formă de haine și genți produse de marile Case de modă, bijuterii scumpe, ceasuri, ochelari de branduri de lux şi alte “mărunţişuri” pentru odraslele lor piţipoance.

Logica e simplă: De ce să furi o dată un miliard din bănci şi să-ţi aprinzi paie în cap, când liniştit şi fără stres te poţi băga în buzunarele pensionarilor şi pompa de acolo lunar zeci de milioane, fără ca aceştia să-şi dea măcar seama că sunt furaţi…

Sursa:basarabia.md

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri