Plaha si iaralovPD are 13 vicepreşedinţi noi. Printre aceştia, exponenţi din prima linie a PD-iştilor, transfugi, dar şi oameni care până acum jucau în culise. Este cazul lui Serghei Iaralov, supranumit „omul din umbră”.

Numele lui Iaralov a fost pronunţat public pentru prima dată în contextul fraudei din sistemul bancar. S-a întâmplat pe 15 octombrie 2015, atunci când, cu doar câteva minute înainte de a fi reţinut de ofiţerii CNA, fostul premier Vlad Filat a declarat, de la tribuna Parlamentului, că Iaralov a participat „la toate discuţiile şi târgurile” care vizau Banca de Economii.

Ulterior, în presă au început să apară tot mai multe informaţii despre rolul lui Iaralov în jaful bancar. Mai exact, se spune că milionarul din prima linie a anturajului oligarhului Plahotniuc ar fi coordonat întregul jaf la bănci şi chiar că el ar fi fost cel care a venit cu ideea schemei.

Totodată, Serghei Iaralov a participat şi la negocierile din 2014 şi 2015 privind formarea majorităţii parlamentare. Analiştii politici sugerau atunci că Vlad Plahotniuc încerca să influenţeze mersul negocierilor prin intermediul lui Iaralov. Totodată, chiar dacă nu deţinea vreo funcţie importantă în cadrul formaţiunii, Iaralov, alături de Constantin Botnari, îl însoţea mai mereu pe Vlad Plahotniuc la şedinţele Parlamentului, mai ales când urmau să se voteze proiecte controversate de lei.

Despre Serghei Iaralov se cunosc puţine lucruri. Potrivit unei investigaţii Anticorupţie, acesta a fost oficial acţionar la SA Propos, o companie specializată în vânzarea automobilelor şi a motorinei, fondată în 1993 şi lichidată în aprilie 2013. Valoare acţiunilor deţinute de el era de 3,4 milioane de euro. De asemenea, Iaralov se prezintă drept manager pentru dezvoltare la Boston Soft Design din Boston, SUA, o firmă care oferă servicii de outsourcing în domeniul IT. Tot în Boston deţine o casă luxoasă, procurată în 2005 şi estimată la 418 mii de dolari, situată pe un teren de 37 de ari care l-a costat alte 340 de mii de dolari. Astăzi cel care este prezentat drept un prosper om de afaceri nu are oficial nicio companie înregistrată pe numele său şi nu administrează nicio afacere în Republica Moldova.

În afară de Iaralov, cu funcţii de conducere în PD s-au ales şi cei doi foşti deputaţi comunişti care au aderat recent la fracţiunea democrată din Parlament – Violeta Ivanov şi Vladimir Vitiuc.

Printre noii vicepreşedinţi se numără fostul preşedinte al partidului, Marian Lupu, speakerul Andrian Candu, ministrul Justiţiei, Vladimir Cebotari, primarul oraşului Hânceşti, Alexandru Botnari,deputaţii Sergiu Sîrbu, Valentina Buliga şi Valentina Stratan. Lista este încheiată de preşedinta raionului Rezina, Eleonora Graur, decanul Facultăţii de Drept a ULIM, Alexandru Cauia, şi o membră de partid – Cristina Bălan.

Sursa:jurnal.md

 

(68 accesari)