gofman pozaPrin liberalizarea capitalului se urmăreşte încheierea jafului secolului, atenţionează fostul şef-adjunct al Serviciului prevenire şi combatere a spălării banilor din cadrul CNA, Mihail Gofman. Potrivit lui, gruparea de la guvernare, care a jefuit rezervele valutare ale statului, vrea acum să legalizeze tot ce a furat şi să obstrucţioneze astfel şi anchetele internaţionale.

„Vă mai aduceţi aminte de interviul acordat de mine emisiunii Interpol? Atunci am menţionat că jaful secolului nu s-a finalizat şi încă este în proces. Explic. Acum, cu adoptarea proiectului de lege privind liberalizarea capitalului, se va încheia epopeea cu jaful secolului (uitaţi-vă atent cine sunt autorii proiectului). Se vor şterge toate urmele. Acum vedeţi cronologia evenimentelor: se adoptă legea prin care au fost puşi banii furaţi pe umerii cetăţenilor, apoi se introduce proiectul de lege prin care cei care au furat vor putea să legalizeze tot ce au furat”, afirmă Mihail Gofman.

În aşa fel, susţine fostul şef din cadrul Centrului Anticorupţie, se urmăreşte şi obstrucţionarea anchetelor internaţionale din SUA, România, Letonia, Federaţia Rusă etc.

„Deja de doi ani se mimează investigaţii naţionale (cu toate că sunt probe), astfel încât nu a fost întors niciun leu. Miliardul furat din rezervele valutare ale ţării nu va fi întors niciodată de această grupare criminală instaurată la putere, care, de fapt, a stat în spatele acestei scheme sincronizate. Din contra, pe lângă faptul că au pus recuperarea banilor furaţi pe umerii cetăţenilor pentru următorii 25 de ani înainte, cred că deja toţi simţim şi efectul furtului la propriu – majorarea amenzilor, majorarea vârstei de pensionare, majorarea tarifelor care se aşteaptă”, spune Gofman.

În ciuda tuturor măsurilor întreprinse de gruparea de la putere de a şterge urmele, mulţi dintre cei cu funcţii înalte riscă să cadă sub incidenţa sancţiunilor SUA, mai afirmă Mihail Gofman.

„Vă comunic ca în Congresul SUA a fost înregistrat în anul 2015 proiectul de Lege privind responsabilitatea globală pentru drepturile omului, Magnitsky, care prevede drepturi pentru Preşedintele SUA să impună sancţiuni împotriva oricărei persoane străine (sau entitate) care este antrenată în mai multe activităţi ilegale (corupţie, delapidarea banilor publici, tortură, etc.). Mulţi dintre funcţionarii noştri (şi nu numai) vor cădea sub incidenţa acestei legi”, a punctat fostul şef din cadrul CNA.

Sursa:jurnal.md

(48 accesari)