Mihai_Ghimpu„Alianța este șansa noastră istorică. Noi riscăm să declanșăm alegeri parlamentare anticipate și să aruncăm în aer semnarea Acordului de la Vilnius. Asta ar însemna să aruncăm cu 50 de ani înapoi Republica Moldova”, a declarat azi dimineață liderul liberalilor Mihai Ghimpu.

Deşi nu a renunţat la replicile acide la adresa premierului, Ghimpu a încercat să se prezinte ca o jertfă a celor doi politicieni, Filat şi Plahotniuc, pe care ar fi fost obligat să-i tolereze din lipsă de alternativă. Totodată, Ghimpu a spus că „brandul AIE” aparţine PL şi că va face tot posibilul să păstreze Alianţa. În ceea ce priveşte solicitarea premierului de a renegocia Acordul de constituire a AIE, preşedintele liberal a respins-o categoric, menţionând că nu conţinutul acordului este problema, ci cei doi „vlazi” (Filat şi Plahotniuc), care ar trebui ambii să-şi dea demisia. „Ambii trebuie să plece din politică. Nu trebuie să ne pună pe noi să alegem între Acordul AIE sau unul dintre ei. Filat îşi dedică timpul luptelor şi nu îndeplinirii angajamentelor faţă de Uniunea Europeană, deşi suntem într-un an crucial. PL mereu a ales interesul poporului. PL poate fi pus doar în buzunarul poporului şi nu în cel al păpuşarului sau al contrabandistului”, a spus Mihai Ghimpu.

(516 accesari)