
Premierul Nicolae Ciucă a trimis un mesaj cu prilejul Paștelui Catolic. Sărbători luminate și pace, le-a urat prim-ministrul României credincioșilor romano-catolici, reformați, evanghelici lutherani și unitarieni din România.
„Sărbătoarea Învierii Domnului este prilej de reflecție și de speranță pentru credincioșii romano-catolici, reformați, evanghelici lutherani și unitarieni din țara noastră și pentru credincioșii din întreaga lume care vor sărbători Paștele Catolic.
Le doresc tuturor să se bucure și de taina acestei sfinte sărbători împreună cu familia și toți cei dragi. Sărbători luminate, pace și liniște sufletească”, spune premierul Nicolae Ciucă în mesajul său.