14.2 C
Chișinău
duminică, septembrie 26, 2021

MESAJ DUR AL UNUI VICEPREŞEDINTE DE PARTID PENTRU GUVERNARE

Must read

Comentarii recente

„Oamenii s-au adresat la voi de zeci, sute de ori cu nevoile lor și abia acum, când Andrei Nastase și echipele Platformei DA depistează atâtea nereguli în capitală, când scoatem la iveală fărădelegile create de voi în toți acești ani, abia acum v-ați trezit că vă pasă, că le „rezolvați”?”, a scris pe facebook vicepreşedintele Platformei DA, Inga Grigoriu. 

„A fost suficient să ajungem cu Andrei Năstase în curtea dintre blocurile de pe str. Grădescu sau la Trușeni, să inițiem petiții colective, că deja le promiteți oamenilor troleibuze fără fir. Au mai facut-o și alţii, chiar plimbandu-se o zi, două cu troleibuzul fără fir până la Stăuceni. Dar în toți acești ani de ce nu ați dat curs petițiilor și semnăturilor colectate de locuitori? A fost suficient să atenționăm o dată că unii oameni, la 17 km de Chișinău, au lumină pe haragi, că deja le-ati și pus niște stâlpi de formă! Iar rețeaua electrică peste câți ani o veți asigura? De flori aveți bani, iar pentru confortul minim al cetățenilor nu sunt fonduri?”, întreabă ea.

Inga Grigoriu le reproşează celor de la putere că abia acum şi-au amintit şi de cazul de pe bd. Ștefan cel Mare, nr. 6.

„Ați mers să strângeți mizeria de acolo după ce locuitorii de trei ani vă semnalau problema, vă rugau s-o rezolvați!  A fost suficient să mergem acolo împreună cu Andrei Năstase, să vorbim și cu oamenii, dar și cu adolescenții, să sesizăm organizațiile de resort și cele internaționale, să demarăm procedurile legale că ați început a curăța totul ca noi să ne oprim?”, scrie ea.

Ea îşi încheie postarea cu un avertisment: „Pe 20 mai voi alege eliminarea voastră, a minciunoșilor, ipocriților și trădătorilor! Pe 20 mai voi alege speranța și schimbarea în bine a Capitalei”.

Cristina Pendea

Sursa:tribuna.md

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri