8.3 C
Chișinău
joi, septembrie 23, 2021

Mesaj critic al Trezoreriei SUA, adresat autorităţilor de la Chişinău: Acordul cu FMI va fi semnat numai după ce vor fi implementate reforme

Must read

Comentarii recente

fmiSemnarea unui acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional va fi posibilă numai când vor fi implementate reforme în interesul cetăţenilor RM. Sunt necesare acţiuni urgente pentru a consolida sectorul bancar, dar şi pentru a eficientiza sectorul energetic şi a combate corupţia. Declaraţiile aparţin asistentului adjunct pentru Europa şi Eurasia al Secretarului Trezoreriei SUA, Daleep Singh, care s-a aflat zilele trecute la Chişinău.

„Scopul vizitei mele este să subliniez urgenţa cu care guvernul ţării voastre urmează să-şi asume reformele. Aceste reforme sunt necesare pentru a proteja interesele cetăţenilor. Mesajul pe care l-am transmis este că luptele politice interne trebuie să înceteze. Am accentuat faptul că formarea unui nou guvern în serviciul oamenilor este un imperativ”, a declarat Daleep Singh într-un interviu pentru Mold-Street.

Jaful din sistemul bancar a pus o povară grea pe umerii cetăţenilor Republicii Moldova. În aceste condiţii este necesară implementarea de urgenţă a unor reforme profunde, iar autorităţile să iniţieze adevărată o adevărată luptă împotriva corupţiei, a accentuat oficialul american.

„Pierderea rezervelor valutare, deprecierea monedei naţionale, creşterea inflaţiei, majorarea ratelor la dobânzi şi contracţia economică. Rezultatele date au pus o povară grea pe umerii oamenilor din Moldova. De aceea, este imperativ să fie implementate cât mai repede reforme profunde şi atotcuprinzătoare pentru a consolida sectorul bancar, dar şi pentru a îmbunătăţi eficienţa sectorului energetic şi a combate corupţia. Numai prin acţiuni ferme poate fi restabilită încrederea şi finanţarea externă, care sunt necesare pentru a sprijini ciclul pozitiv de stabilitate şi creştere”, a reprezentantul Trezoreriei SUA.

În context, Daleep Singh a adăugat că vinovaţii de jaful secolului trebuie să fie identificaţi şi traşi la răspundere. „Frauda care a avut loc este îngrijorătoare. În primul rând, este important de tras la răspundere persoanele care au comis această fraudă. În al doilea rând, este necesar de luat măsuri decisive pentru a preveni astfel de infracţiuni financiare în viitor”, a accentuat el.

Referindu-se la urgentarea semnării unui acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, Daleep Singh a menţionat că reformele sunt necesare în primul rând pentru Moldova, nu pentru a satisface solicitările FMI.

„Nu există nici un dubiu că Republica Moldova are nevoie de un program cu FMI pentru a finanţa şi a motiva implementarea unei agende de reforme profunde. Vreau să fiu clar înţeles: orice asistenţă financiară de la FMI va fi oferită dacă guvernul va traduce în viaţă reforme în interesele poporului. Mesajul critic pe care l-am transmis autorităţilor moldovene precizează că conducerea politică este obligată să-şi asume aplicarea unei agende reformatoare. Reformele economice sunt necesare pentru Moldova, nu pentru a satisface doleanţele FMI. Fondul Monetar Internaţional ar trebui să fie privit ca un catalizator pentru acţiunile ce sunt în interesul Moldovei”, a spus funcţionarul de la Trezoreria SUA.

Daleep Singh a adăugat că sănătatea oricărui sistem bancar depinde de încrederea în integritatea instituţiilor unui stat – organele de supraveghere bancară, reglementările bancare, organele procuraturii, instanţele judecătoreşti.

„Toate aceste instituţii trebuie să fie libere de interferenţe politice. Nu trebuie să existe nici un pic de îndoială că încălcările din sectorul bancar, dar şi orice alt sector al economiei, vor fi descoperite şi penalizate. Un instrument indispensabil în combaterea fraudelor este transparenţa. Aceasta este una dintre pre-condiţiile principale pentru lansarea negocierilor cu FMI”, a mai spus oficialul american.
Sursa:jurnal.md

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri