14 C
Chișinău
sâmbătă, octombrie 23, 2021

Medici români de succes în Europa, ignoraţi în ţară. Român renumit în Germania: „Nu am o datorie faţă de România. Eu iubesc România“

Must read

Comentarii recente

medici roTrei medici români foarte apreciaţi în Germania şi în Franţa şi-au spus povestea succesului de peste hotare: cu mărturii de viaţă impresionante şi victorii mari, medicii au şi un regret – ţara a cărei limbă refuză s-o uite nu are nevoie de ei, chiar dacă nu cer nimic, ci vor doar să ofere.

Doi medici timişoreni, Simedrea Voicu şi Bogdan Mureşan, creatorii Fem Help, un ONG prin care vor să aducă la standarde internaţionale cel puţin câteva domenii medicale care privesc sănătatea femeii din România, au organizat la Timişoara, în perioada 15-17 mai, conferinţa „Concepte moderne în Ginecologie şi Medicină fetală“.

Invitaţii din diaspora medicală ai acestui eveniment au fost trei medici români care au cunoscut succesul în Europa, doi în Germania şi unul în Franţa. Este vorba despre Dragoş Eugen Georgescu (şeful Departamentului de Chirurgie al Centrului de luptă anticancer din Rouen – Franţa), prof. dr. Şerban Dan Costa (director al Clinicii de Obstetrică-Ginecologie din cadrul Universităţii Magdeburg – Germania) şi Andrei Muller Funogea (şeful clinicii de Obstetrică-Ginecologie de la spitalul „Sf. Maria“ din Düsseldorf – Germania). Până într-un punct, fiecare dintre cei trei medici are povestea lui, specializarea lui, satisfacţiile sau experienţele lui de viaţă. Pe cei trei specialişti îi leagă, însă, pasiunea pentru medicină şi dragostea pentru România.

Chiar dacă şi-au arătat disponibilitatea de a ajuta sistemul medical românesc, cu experienţa şi cunoştinţele lor, fără vreo pretenţie financiară, cei trei regretă că nu au găsit încă o cale de colaborare cu autorităţile din România. Veniţi la Timişoara în virtutea relaţiilor personale cu medicii care au organizat, la mijlocul lunii trecute, conferinţa „Concepte moderne în Ginecologie şi Medicină fetală“, trei specialişti români din diaspora – Şerban Dan Costa, Andrei Muller Funogea şi Dragoş Eugen Georgescu – şi-au depănat poveştile pentru „Weekend Adevărul“. Istoriile lor nu sunt numai despre succesul profesional şi despre banii câştigaţi în spitalele străine. Sunt despre inteligenţă, modestie, forţă, respect şi un sentiment aparte pentru România şi pentru limba română. Profesorul Şerban Costa (60 de ani), plecat din ţară în urmă cu peste 40 de ani şi ajuns o somitate în Germania, este mărturia dragostei pentru limba română. „Ca să nu uit să vorbesc în română, mi-am jurat să citesc în fiecare an măcar o carte în limba română. Şi aşa am făcut!“, explică medicul Şerban Costa, într-o română perfectă, fără niciun fel de accent german.

Fiu al unui medic ortoped din Oradea, Şerban Costa a ajuns în Germania în 1974. Avea aproape 19 ani când familia Costa a hotărât să plece în Germania alături de cei doi copii. „Cum împlineai 18 ani, trebuia să semnezi că eşti dispus să semnalezi acte de terorism împotriva statului şi a poporului. Azi, oricine ar semna un astfel de text. Eu eram sportiv. Făceam polo. Stăteam şase ore pe zi în apă şi pe mine nu mă interesa nicio politică. Agenţii de securitate intrau în şcoli, încercau să ne contacteze.

Părinţii noştri au spus: «Dacă ăştia se leagă de copiii noştri, plecăm!». Le era teamă că nu suntem pregătiţi pentru sistemul respectiv“, îşi începe povestea de emigrant Şerban Costa. Astfel, în 1974, medicul Costa Senior a reuşit să facă rost de patru paşapoarte de turist. Aşa a ajuns familia Costa la Viena, iar de acolo în Germania. „Tata a reuşit să se angajeze după patru săptămâni, mama s-a angajat într-un spital de copii, iar eu şi fratele am intrat la şcoală şi am refăcut ultimul an de liceu“, povesteşte medicul. Şerban Costa a luat o notă bună la Bacalaureat, iar apoi a intrat la Medicină, pe care a studiat-o la Frankfurt. În timpul facultăţii, a primit o bursă de studiu în SUA, iar după absolvire a lucrat în cercetarea cancerului mamar în Elveţia, la Basel. Tot acolo a început să lucreze în chirurgie ginecologică. Un post în universitate a venit firesc, românul a progresat în mediul academic, iar din 2004, Şerban Costa este şeful Clinicii Universitare de Obstetrică-Ginecologie din oraşul german Magdeburg. Caută „bisturiul de aur” Bolnavele de cancer din Germania sunt tratate după schemele de tratament ale doctorului Costa. Nivelul la care activează Şerban Costa în Medicină este cel mai înalt, fiind, aşa cum îi place profesorului să spună, un fel de Liga Campionilor din fotbal. Iar aşa cum marile echipe îşi doresc să dea „balonul de aur“, profesorul Costa caută în echipa sa „bisturiul de aur“. „Fiind directorul clinicii universitare, angajez medici care vor să facă o carieră universitară. Eu am nevoie de medici care vor să fie performanţi, care-şi doresc să facă cercetare. E o criză de astfel de medici, care nu se raportează doar la România, e o situaţie generală. Ne confruntăm cu o generaţie de medici tineri care vor să aibă timpul lor, familia trebuie să fie OK. Într-un sistem performant nu e uşor, pentru că trebuie să sacrifici ceva, iar unii trebuie să sacrifice familia“, explică profesorul universitar pentru care nu contează naţionalitatea, ci performanţa.

Prof. dr. Christian Chiricuţă este un alt nume cu răsunet internaţional în lumea medicală. Este fiul profesorului Ion Chiricuţă, cel care a dat numele Institutului Oncologic din Cluj-Napoca, şi a condus vreme de mai mulţi ani Institutul de Radioterapie Oncologică de la Spitalul „St. Vincenz“ din Limburg, Germania. S-a întors în ţară ca să-i fie aproape mamei sale, de 93 de ani, dar şi ca să ofere o şansă la tratament de radioterapie occidental celor bolnavi de cancer din România.

Conduce centrul Amethyst din Bucureşti. Dr. Cătălin Constantin Badiu, chirurg cardiovascular, s-a luptat vreme de aproape cinci ani cu sistemul din România pentru a se putea întoarce să profeseze acasă, după aproape 20 de ani petrecuţi în Germania, unde a ajuns în vârful piramidei ierarhice a echipei medicale a unui renumit spital din Germania, Centrul German al Inimii din München. De ce a durat atât să-şi poată practica meseria în România? „Pentru că nu este uşoară echivalarea studiilor, nici echivalarea specialităţii. Chiar şi după atât timp, există anumite limitări. Nu este vorba, desigur, de o rea-voinţă“, spunea medicul Badiu într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“. Astăzi, dr. Badiu face parte din echipa de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti. Dr. Daniel Murariu, chirurg plastician, locuieşte în SUA, unde a plecat încă de când era în clasa a VII-a. Profesează la Universitatea din Virginia şi nu-şi doreşte să se întoarcă în România.

De altfel, a declarat într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“ că „dacă aş fi rămas în România, nu ştiu dacă aş fi făcut medicina“. Totuşi, păstrează legătura cu ţara şi oferă gratuit intervenţii chirurgicale de reconstrucţie pacienţilor români cu malformaţii craniofaciale, în cadrul unui proiect care se desfăşoară pe o perioadă de trei ani la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi, oraşul de unde a plecat medicul Murariu. De altfel, Daniel Murariu are, din 2006, Fundaţia „Daniel Murariu“ prin intermediul căreia acordă burse de studiu tinerilor români de la ţară, fără posibilităţi materiale.

Sursa:adevarul.ro

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri