1.1 C
Chișinău
miercuri, 1 decembrie, 2021

Marea Britanie va primi „pe termen lung” 20.000 de refugiați din Afganistan, în special femei, fete şi minorităţi religioase

Must read

Comentarii recente

Guvernul britanic a anunţat lansarea unui program pentru primirea ”pe termen lung” a 20.000 de refugiaţi afgani, dintre care 5.000 în primul an.

„Avem o datorie faţă de toţi cei care au lucrat cu noi pentru a face din Afganistan un loc mai bun în ultimii 20 de ani. Mulţi dintre ei, în special femeile, au acum nevoie urgent de ajutorul nostru”‘, a declarat premierul Boris Johnson, potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne.

El a spus că este „mândru că Regatul Unit a reuşit să pună în aplicare această măsură pentru a-i ajuta pe ei şi familiile lor să trăiască în siguranţă în Regatul Unit”.

Şeful guvernului va prezenta acest nou program miercuri dimineaţă deputaţilor care şi-au întrerupt vacanţa de vară pentru a dezbate subiectul în Camera Comunelor. Ca urmare a deteriorării rapide a situaţiei, au fost apărut critici, inclusiv în rândurile conservatorilor lui Boris Johnson, privind gestionarea crizei în Afganistan.

Noul program anunţat îşi propune să primească în primul an 5.000 de cetăţeni afgani „ameninţaţi de criza actuală”, în special femei, fete şi minorităţi religioase, potrivit Ministerului de Interne.

Guvernul britanic nu a specificat intervalul de timp în care vor fi primiţi 20.000 de afgani, menţionând doar că este voeba de o măsură „pe termen lung”, dar acest nou program este inspirat de unul pentru refugiaţii sirieni care a permis stabilirea a 20.000 dintre aceştia în şapte ani, din 2014 până în 2021, notează AFP, citată de Agerpres.

digi24.ro

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri